Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


Student Job Market – cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenți a fost lansată de UBB Cluj Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru…

Spay Day – Maratonul sterilizărilor gratuite la câini și pisici, organizat de USAMV Cluj-Napoca Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Medicină Veterinară, organizează evenimentul anual Spay Day – Maratonul sterilizărilor gratuite la câini și…

Studenţii de nota 10 vor putea intra gratuit la festivalul UNTOLD Festivalurile UNTOLD și Neversea sunt și anul acesta alături de studenții de 10 din România oferindu-le experiențe memorabile în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei “Student de 10”.…

Studenții de la UMF Cluj-Napoca sărbătoresc încheierea facultății prin serenade inedite În fiecare an, studenții din anul VI de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMF) Cluj-Napoca sărbătoresc încheierea studiilor într-un mod unic și deosebit. Deși nu se…

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este din nou prima universitate a țării și se situează între pozițiile 781-790 la nivel internațional în cel mai utilizat ranking al universităților – 2025 QS World University Ranking. În lume există la momentul actual…

Festivalul Produsului Tradițional la Cluj – Napoca Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca vă invită, prin Facultatea de Agricultură, la ediția a XVII-a a Festivalului Produsului Tradițional, susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului,…

Studenții Iasmina Don și Gabriel-Marius Gaciu, alături de profesorii lor, Conf. Dr. Ing. Sergiu-Dan Stan și Prof. Dr. Ing. Bogdan Mocan, au obținut locul al doilea la prestigioasa Olimpiadă Națională Fanuc WorldSkills. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 20-22 mai 2024,…

Profesorul Dan C. Vodnar din Cluj a fost inclus în topul celor mai mari oameni de ştiinţă ai lumii Prof. dr. Dan C. Vodnar, de la USAMV Cluj-Napoca, profesor de Gastronomie Moleculară și președinte al Senatului universității, apare în Top…

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior, care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei. Locul patru este ocupat de…

Marți, 23 aprilie, între orele 1030 – 1430, la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, situat în Cluj-Napoca, Piața Ștefan cel Mare nr. 1-3, se va organiza „Ziua Porților Deschise”. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate aniversării „Zilei Forțelor…