Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


In baza HCL 97 si a conventiilor incheiate cu universitatile acreditate din centrul universitar Cluj-Napoca, Compania de Transport Public Cluj–Napoca SA, anunta studentii, masteranzii si doctoranzii de la cursurile de zi (mai putin anii terminali), inscrisi la Universitatea „Babes Bolyai”,…

Global Village este un eveniment organizat de AIESEC Cluj-Napoca, menit să promoveze multiculturalismul şi înlăturarea oricăror stereotipuri. Intalnirea va avea loc pe 24 iulie, de la ora 17, in Iulius Park. „Haide împreună cu noi, să petrecem o dupămasă plină…

George Platon este un tânăr din Dej, în vârstă de 24 de ani, stabilit momentan în Berlin, Germania. Acesta a absolvit Colegiul Andrei Muresanu din Dej, după care a urmat cursurile Facultății de Matematică și Informatică, secția informatică-engleză din cadrul Babeş…

Mihai Mureșan si Oreste Paven, in varsta de 24 ani, absolventi ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au avut inedita ocazie de a se întalni si discuta cu Majestatea Sa Prințul Joachim al Danemarcei. Fosti colegi de facultate si prieteni, aceștia…

Pop Alice Ximena este o clujeancă plină de viaţă care poate să îţi inspire energie chiar şi din spatele ecranului. Tânăra a obţinut o bursă la o cunoscută universitate din Tokyo, unde va studia timp de 5 ani. Alice Ximena…
Electric Castle Festival și Federația SHARE își unesc forțele pentru a atrage cât mai mulți tineri din toată Europa la Cluj în anul în care orașul este Capitală Europeană a Tineretului. „Parteneriatul din acest an este un pas firesc prin…