Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


O vorbă din popor spune că practica este mama învăţăturii. Asta o demonstrează trei studente – Popean Cristina, Raznovan Andrada si Zeceș Paula – din cadrul Facultăţii de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca care, în primul an…

Presedintele Academiei Romane, academicianul Ionel Valentin Vlad, va primi titlul de doctor Honoris Causa al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, in cadrul sedintei solemne a Senatului universitatii. Evenimentul va avea loc joi, 19 mai, 2016, de la ora 12h00, in Aula…

Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a UBB organizează o serie de evenimente care vizează cultura media contemporană: conferința studențească națională Media Digitală (12-13 mai), sesiunea de comunicări ștințifice a studenților „Media și…

Conferința „Rolul femeii în dezvoltarea continentului african“ Joi, 12 mai, de la ora 11.00, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai (str. M. Kogălniceanu, nr. 1) va avea loc Conferința cu titlul „Rolul femeii în dezvoltarea continentului african“. Evenimentul este…

Aproximativ 45 de studenţi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca participă în perioada 12-15 mai 2016, la cea de-a XXVIII-a ediţie a concursului profesional-ştiinţific şi sportiv, AGRONOMIADA 2016- “Excelenţă şi Fair Play”. Aceasta este o competiţie adresată…

Workshop „Factori ce influențează angajabilitatea în România – Efecte de sinergie între mediul universitar și cel economic” la Cluj-Napoca. În data de 13 mai, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor va găzdui o nouă manifestare din seria Colaborarea şi conlucrarea…

Conform Ranking Web of Universities (Webometrics), un top care analizează peste 20.000 de universități din toată lumea, Universitatea Babeș-Bolyai se situează pe primul loc în România și pe locul 787 în lume. Din România au fost analizate 108 universități, luându-se…

Grupul Local BEST Cluj-Napoca oferă oportunitatea studenţilor din Universitatea Tehnică Cluj Napoca, şi nu numai, să participe gratuit la prima ediţie a seminarului de călatorit. Acesta va avea loc în data de 11 mai începând cu ora 18:00, în sala 41…

În perioada 9-22 mai 2016 are loc prima ediție a ZFC ce se adresează studenților Facultății de Construcții. Activitățiile vor avea loc în incinta clădirilor Universității Tehnice situate pe str. Barițiu nr.25 și în clădirea de pe str. Observatorului nr. 72-74,…

Noua echipă de conducere a Rectoratului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a fost validată, vineri, 6 mai, in cadrul şedinţei ordinare a Senatului UTCN, desfăşurată în Aula „Alexandru Domşa” Prorectorii din actualul mandat de conducere al Rectorului UTCN prof. dr. ing.…