Din Oras, Important

STUDIU: Cluj-Napoca în TOP 20 oraşe din lume unde se trăieşte cel mai sănătos

DJI 0034

Timişoara şi Cluj-Napoca se numără printre orașele în care se trăiește cel mai sănătos. Asta, conform unei ierarhii create de o companie britanică.

Cele două orașe din România au fost nominalizate în Top 20 al oraşelor din întreaga lume în care se poate trăi sănătos în 2021. E vorba de un clasament citat de ZF și realizat de o companie britanică de brokeraj şi consultanţă (DOT Zinc).

Situate pe locurile 15, respectiv 16Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri care le-au permis să se situeze în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga sau Oslo.

Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, dar și siguranţa cetăţeanului și numărul de ore de expunere la soare într-un an.

STUDIU: Cluj-Napoca în TOP 20 oraşe din lume unde se trăieşte cel mai sănătos

În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.

Acest oraşul are „o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. Oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează autorii studiului.

În 2020, Cluj-Napoca se situa în topul celor mai poluate oraşe din Europa:

STUDIU: Cluj-Napoca în topul celor mai poluate oraşe din Europa

sursa: RFI



Lasă un răspuns

Site creat de