Important, Timp liber

Teatrul independent Magic Puppet din Cluj începe noua stagiune cu spectacole pentru cei mari și cei mici

Teatrul independent Magic Puppet din Cluj începe noua stagiune cu spectacole pentru cei mari și cei mici

Începutul stagiunii 2022/2023 a teatrului independent Magic Puppet din Cluj-Napoca aduce în fața publicului spectacole atât pentru adulți, cât și pentru copii, obiectivul principal al echipei fiind acela de a obișnui oamenii cu ideea că spectacolele care includ păpuși nu sunt destinate doar celor mici.

Primul spectacol din repertoriu este „20K de leghe sub mări”, text scris de Alexandra Felseghi, după Jules Verne, în regia Adinei Lazăr, și va avea loc sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20:00, la sediul Magic Puppet (strada Eroilor, nr.16).

V-ați întrebat vreodată cum se nasc marile capodopere ale literaturii, care ne fac să visăm, indiferent de vârstă sau de istorie? 20K LEGHE SUB MĂRI este o aventură în laboratorul de creație al lui Jules Verne, așa cum ni-l imaginăm noi, cei din secolul XXI. Vom călători peste mări și țări împreună cu îndrăgitele personaje verniene, care se vor (re)inventa sub ochii noștri”, se arată în descrierea spectacolului.

Întreaga lună este însă presărată cu evenimente dedicate atât tinerilor și adulților, cât și celor mici.

  • Spectacole pentru tineri și adulți:

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 20:00

„20K de leghe sub mări”

Duminică, 9 octombrie, ora 19:00

„Istoria românilor pe scurt”

Duminică, 16 octombrie, ora 19:00

„Înăuntru, afară”

Joi, 27 octombrie, ora 19:00

„gen.OM” – avanpremieră

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19:00

„gen.Om” – premieră

  • Spectacole pentru copii:

Duminică, 16 octombrie, ora 11:00 și ora 12:30

„Cine este în joben?”

Duminică, 23 octombrie, ora 12:00 și ora 17:00

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 11:00 și ora 12:30

„Bucătarul regelui”

Echipa teatrului Magic Puppet vine cu o nouă abordare, aceea de a obișnui publicul din Cluj-Napoca și nu numai cu ideea că teatrul de păpuși nu este doar pentru copii, ci se pot realiza spectacole extraordinare și pentru tineri și adulți.

„Sunt actor de teatru dramatic și când am terminat facultatea și eu, ca mulți alții, consideram teatrul de păpuși o joacă, ceva ce nu este foarte serios. Acest lucru se întâmpla poate și din cauza faptului că la noi în țară acest tip de teatru este creat aproape în exclusivitate pentru copii. Lucrurile s-au schimbat însă odată ce am început să fac și eu teatru de animație. Am ajuns la concluzia că acest tip de teatru este din multe puncte de vedere mai dificil, dar și îți poate oferi și mai multă libertate de creație. Am ajuns să iubesc păpușile și cât de multă emoție pot ele oferi spectatorilor. Este o formă de exprimare artistică ca oricare alta și consider că păpușarilor le-ar fi atribuită valoarea pe care o merită. Asta încercăm, eu și Silviu Ruști, colegul meu, prin intermediul Magic Puppet. Avem multe spectacole cu păpuși pentru copii, dar acum am început să producem spectacole pentru publicul larg, cu elemente din teatrul de păpuși”, a declarat Florin Suciu, cofondator Magic Puppet.

*

Asociația Magic Puppet este o organizație care are ca scop promovarea artei păpușeriei și a magiei scenice publicului larg, indiferent de vârstă. Principalele activități ale organizației includ crearea și desfășurarea de spectacole educative pentru copii, realizarea de ateliere socio-educative pentru tineri și implicarea voluntarilor în proiectele noastre de educație prin proiecte culturale.

Înca de la înființare Magic Puppet și-a desfășurat preponderent activitatea în mediul rural, funcționând ca o companie de teatru ambulant, activitatea de bază, spectacolele, fiind nu de puține ori completată de scurte discuții cu copii despre ce înseamnă teatru/teatru de păpuși, demonstrații de mânuire ș.a. Astfel s-a creat nevoia de proiecte adresate comunităților defavorizate.

Începând din anul 2019, Magic Puppet și-a deschis sediul pe Bulevardul Eroilor nr.16, unde au loc săptămânal spectacole și ateliere.



1 Comment

Lasă un răspuns

Site creat de