Social & Cultura, De Vazut, Important

TOP 10 Urban Etiquette – Reguli de etichetă, absolut necesare în viața contemporană

TOP 10 Urban Etiquette

Cuvântul ”etichetă” ne duce cu gândul la bunele maniere și  la regulile pe care trebuie să le respectăm într-un anumit cadru sau în diferite situații.

Acest set de reguli ține de frumusețea caracterului uman și reprezintă un limbaj comun care ne ajută să comunicăm mai bine între noi. La prima vedere bunele maniere sunt asociate cu termeni ca ”rigiditate” sau ”strictețe”, dar eu prefer să mă gândesc la o vorbă din popor: ” Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

Astăzi, regăsim bunele maniere în mai toate domeniile esențiale vieții cum ar fi activități sociale, vestimentație, relațiile cu familia, prietenii etc. Totuși, aș include o nouă categorie ce se referă la bunele maniere în mediul urban. Poate că vi se pare puțin ciudat abordarea unui astfel de subiect, dar am trecut prin câteva experiențe și mi-am dat seama că dacă cei din jur le-ar conștientiza un mic gest ar putea să îți facă ziua mai bună și ție și celor din jur.

Așa că am decis să vă împărtășesc câteva reguli de conduită în mediul urban bazate pe experiența mea și a câtorva prieteni. Sunt sigură că o să te regăsești în cel puțin una dintre situațiile de mai jos.

TOP 10 Urban Etiquette:

Dacă te numeri printre persoanele care ascultă muzică la căști îți recomand ca atunci când te întâlnești cu cineva fie să oprești muzica, fie să le scoți din urechi. Nu de alta, dar la un moment dat o să începi să întrebi din 10 în 10 secunde ”Ce? Ce?”, ”Ce ai spus?”, ”Mai repeți o dată?” , iar persoana de alături o să te lase baltă sau o să-și găsească altceva de făcut decât să vorbească cu tine.

casti-muzica-strada


Atunci când plouă toată lumea e grăbită, agitată și uită că umbrela poate fi o armă ”letală”. Eu am pățit de multe ori să mă ciocnesc cu umbrela de mulți oameni doar pentru că ei fie treceau cu viteza luminii, fie așteptau să inițiez eu o acțiune prin care să evit ”accidentul”. Data viitoare când plouă fii tu primul care ridică umbrela sau oprește-te dacă e nevoie și dacă mai și zâmbești atunci vei binedispune pe toată lumea.

umbrela-ploaie


Te plimbi prin centrul orașului sau savurezi o cafea într-un local și auzi ceva care bubuie: trece liniștit un…domn cu o mașină în care muzica e dată la maxim, mai-mai că se sparge parbrizul, că de! ”așa vor mușchii mei”. Îți recomand să te gândești de două ori înainte să faci asta, există metode mai liniștite de a impresiona pe cineva.


Mulți șoferi se plâng de taximetriști că nu știu să conducă și că opresc unde vor când ți-e lumea mai dragă. În calitate de client apreciez că își doresc ca toți clienții să fie mulțumiți de serviciile lor, dar ar fi bine să ne ne gândim și la siguranța celorlalți conducători.

automobile 1845650 1280

 


Dacă șoferii au ceva de împărțit cu taximetriștii, și pietonii au câteva nemulțumiri legate de șoferii care parchează pe trecerile de pietoni sau pe trotuare. Cu toții avem locul nostru în oraș și cred că cel mai important e să respectăm toți participanții la trafic. Așa că, dacă alegeți să circulați cu mașina parcați în zonele special amenajate chiar dacă sunt mai departe de locul unde vreți să ajungeți. Nu uitați că mersul pe jos face piciorul frumos.


Eu mă număr printre persoanele care preferă transportul în comun. Dacă circuli și tu des cu autobuzul sau alte mijloace sigur ai dat peste oameni care așteaptă buluc în fața ușilor, iar tu trebuie să dai din coate ca să poți să cobori. Dragi călători, șoferul așteaptă pe toată lumea și nu o să închidă ușile. Ba mai mult, mai și deschide ușile câteodată la semafor pentru cei care nu au apucat să ajungă în stație.

autobuze elevi cluj


Elevii și studenții circulă mai mult cu autobuzul, iar majoritatea poartă ghiozdan sau rucsac. Dacă autobuzul devine aglomerat, recomandarea mea este ca să vă dați jos rucsacul pentru a nu îi incomoda pe ceilalți.


Pentru unii fumători e mai ușor să arunce țigara pe jos decât la coșul de gunoi situat la 5 metri de ei. Mai grav decât aruncatul pe jos e că de multe ori țigara nu e stinsă ceea ce reprezintă un pericol de incendiu. Uneori, copiii mai ating lucruri de pe jos și se pot arde sau chiar și animalele se pot răni. Dacă vezi o țigară aprinsă te rog să te gândești la cei din jur și să o stingi dacă cel care a aruncat-o nu a avut bunăvoința să facă asta.


Trăim într-o societate dependentă de tehnologie și dispozitive inteligente. Atât de dependenți suntem încât nu putem lăsa din mână telefonul nici măcar atunci când ne plimbăm și de multe ori avem parte de momente penibile. De exemplu, ne ciocnim cu alți oameni sau facem cunoștință cu stâlpii din oraș. Haideți să încercăm să folosim telefonul doar când e necesar și atunci poate ar fi bine să ne oprim undeva unde nu îi deranjăm pe ceilalți.

smart-phone-addiction-technology-modern-world-jean-jullien-21__700

 


Rămânem tot la capitolul tehnologie și observăm că atunci când ieșim cu prietenii la o cafea sau la o bere ne abținem cu greu să nu ne verificăm Facebook-ul. Există momente când toți de la masă sunt cu ochii în telefon, se lasă o liniște profundă, iar tu ești singurul care încearcă să poarte un dialog. E o situație ciudată, jenantă și foarte tristă. Profitați de timpul liber, petrecut în compania prietenilor sau familiei pentru că selfiuri-le și check-in-urile pot aștepta.

codul bunelor maniere

Cred în oameni și în puterea fiecăruia de a schimba în bine lumea, așa că fie că oferi un zâmbet sau respect printr-un mic gest poți să îi influențezi pe ceilalți, iar ei să ofere mai departe ce au primit.



Articol realizat de Moldovan Daiana



Lasă un răspuns

Site creat de