UBB lansat, astăzi, 26 septembrie, Institutul de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie (STAR-UBB).
Ca universitate comprehensivă, UBB are o misiune complexă, ţintind atât spre excelenţă – înţeleasă ca o competitivitate academică avansată, mai ales în generarea de cunoaştere prin cercetare ştiinţifică, cât şi spre deschiderea largă spre societate, pentru a pregăti un număr cât mai mare de cetăţeni responsabili şi activi social.
Institutul STAR-UBB mobilizează şi stimulează excelenţa în UBB, permiţând astfel altor structuri ale UBB să se focalizeze pe realizarea competitivă a celorlalte obiective din misiunea complexă a UBB. Institutul STAR-UBB serveşte astfel ca un model şi furnizor de practici academice avansate, care optimizează apoi întreaga structură a UBB.
Aşadar, având în vedere scopul strategic asumat instituțional de UBB, și anume acela de a face parte din topul celor mai bune 500 universități din lume, şi urmând bunele practici internaţionale ale universităţilor de tip world-class, Institutul STAR-UBB este înființat în vederea creșterii vizibilității și impactului UBB la nivel internațional și susținerii și promovării experiențelor de internaționalizare pentru membrii comunității noastre academice.
Institutul STAR-UBB constituie un cadru academic în care, identificând, protejând și păstrând excelența distribuită în facultățile UBB, o mobilizează în proiecte și publicații multi-, inter- și transdisciplinare majore, în vederea atragerii de resurse umane și financiare competitive. Institutul STAR-UBB serveşte astfel ca un catalizator pentru excelența distribuită în facultăți, iar aceasta se exprimă complex și voluntar în cadrul acestuia, fără ingerințe birocratice, după seturi de bune practici internaţionale.
În anul academic 2016-2017, UBB angajează pentru susţinerea excelenţei un buget de aproximativ 460.000 Euro (ex. Bursele de Performanţă pentru studenţi, Granturile pentru Tineri Cercetători, UBB Fellowships, revistele UBB indexate Web of Science/Scopus, alte premii pentru cercetare-competitivitate-excelenţă).
Pentru mai multe informaţii despre Institutul STAR-UBB accesați link-ul: https://starubb.wordpress.com/.