Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție în țară și poziția 675 la nivel internațional în clasamentul american al universităților, US News Best Global Universities, dat publicității marți, 26 octombrie 2021 (https://www.usnews.com/education/best-global-universities/romania).
Mesajul rectorului UBB Cluj
„Și în anul 2021 UBB are cea mai bună performanță academică în țară, ceea ce mă bucură. Mă bucur pentru comunitatea noastră academică, care are astfel eforturile onorate, pentru tinerii din țară și din afara țării, care au în UBB o instituție integrată internațional unde să studieze și să se formeze ca specialiști și buni cetățeni, și pentru țară, UBB asigurând avantaje competitive României la nivel internațional în diverse domenii. În lume există aproximativ 30.000 de universități și aproximativ 11 rankinguri globale ale universităților acreditate de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence.
Cele 11 rankinguri sunt reunite în țară în Metarankingul Universitar, în care, din 2016, anual, UBB ocupă prima poziție. Între cele 11 rankinguri, the “Big Five” sunt însă ARWU/Shanghai (UBB prima/singura din România în 2021), Leiden (UBB pe prima poziție în țară în 2021), QS (UBB prima din România în 2021, alături de Universitatea din București/Universitatea de Vest din Timișoara), THE (UBB pe poziția a treia în țară în 2021) și US News (UBB pe prima poziție în țară în 2021).”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
US News Best Global Universities este unul dintre cele mai importante clasamente internaționale care ierarhizează universitățile pe baza performanțelor academice, dar și în funcție de reputația globală și regională a acestora.
Clasamentul general US News Best Global Universities include în acest an cele mai bune 1.750 de universități din 90 de țări ale lumii, ale căror performanțe au fost analizate în funcție de 13 indicatori vizând reputația globală și regională a cercetării, publicațiile și manifestările științifice, impactul și numărul total al citărilor și colaborările internaționale.
photo credit: Ferencz Andras