Studentie, Important

UBB Cluj – lider național în nanoștiințe și nanotehnologie

UBB Cluj - lider național în nanoștiințe și nanotehnologie

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se numără printre cele 4 instituții academice din România incluse în cea mai recentă analiză dedicată instituțiilor academice de către StatNano, grup internațional care colectează și analizează contribuțiile științifice relevante pentru domeniul nanoștiințelor/nanotehnologiilor, incluzând standarde și politici în domeniu.

În analiza cea mai recentă StatNano (din 2020 pentru 2019) dedicată instituțiilor academice, din România  sunt vizibile patru instituții (în ordine alfabetică): Academia Română, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București. UBB ocupă aici prima poziție în țară și poziții importante la nivel internațional în trei (3) din cei patru indicatori utilizați în această ultimă analiză: (1) Citări – prima poziție în țară și 498 la nivel internațional; (2) Indicele Hirsch (care combină cantitatea și calitatea publicațiilor) – prima poziție în țară și 335 la nivel internațional; (3) Numărul mediu de citări/publicație – prima poziție în țară și 374 la nivel internațional. Prin prisma numărului de articole publicate, UBB se află pe locul trei (3) în țară și 537 la nivel internațional.

Dacă extindem analiza în anii trecuți, luând în calcul perioada 2014-2019, din cei patru contributori naționali menționați mai sus, vizibili și cu impact internațional, UBB ocupă poziția a doua (2) în țară la numărul de citări cumulate, poziția a patra (4) la numărul de publicații cumulate, dar rămâne în fiecare an pe prima poziție în țară ca indicator de calitate relativ, dacă raportăm numărul citărilor la numărul articolelor, și ca indice Hirsch mediu în această perioadă.

„Această direcție academică a fost și a rămas un “hot topic” în știința mondială, fiind o prioritate în toate programele publice sau private. Mă bucur că UBB este unul din liderii naționali, cu vizibilitate și impact internațional în nanoștiințe/nanotehnologii. Noi avem un institut de referință dedicat acestei specializări – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Științe – care, împreună cu Facultatea de Fizică și adițional cu alte științe conexe (ex. biologie, chimie, mediu), face din UBB un actor important la nivel internațional în acest domeniu transformațional pentru lume. Mai mult, unii din oamenii de știință de la UBB se află printre 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniu, ceea ce confirmă leadershipul internațional al UBB. Acestea sunt și motivele pentru care, împreună cu Primăria Cluj-Napoca, ne-am gândit să utilizăm această prioritate internațională a UBB (alături de altele similare) și în beneficiul orașului/regiunii, propunând astfel o nouă specializare inteligentă în forma InfoBioNano4Health (care a ocupat prima poziției în selecția scrisorilor de intenție în 2020 la ADR-NV)”, arată rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Nanoștiințele/Nanotehnologiile sunt de mai mulți ani priorități internaționale datorită implicațiilor majore pe care le au pentru mediu, sănătate și industrie, iar această direcție  va rămâne o prioritate fundamentală și în noul program cadru 2021-2027 – Horizon Europe.

Photo by L N on Unsplash



Lasă un răspuns

Site creat de