Important, Social & Cultura

Un weekend dedicat stării de bine: FundaMental Festival transformă Parcul Etnografic din Cluj în spațiul a peste 70 de experiențe

FundaMental Fest

Un weekend dedicat stării de bine: FundaMental Festival transformă Parcul Etnografic din Cluj în spațiul a peste 70 de experiențe

FundaMental Festival revine pe 27 și 28 iunie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, unde organizatorii pregătesc cea de-a doua ediție a evenimentului dedicat echilibrului dintre minte, corp și emoții. Programul din acest an este mai amplu și reunește peste 70 de activități, facilitatori internaționali, conferințe și experiențe prezentate în premieră.

Timp de două zile, participanții vor avea acces la workshopuri, clase de mișcare, conferințe, activități pentru copii, experiențe terapeutice și zone dedicate relaxării, toate construite în jurul ideii că bunăstarea reprezintă o bază pentru viața de zi cu zi.

Peste 70 de activități organizate în șase zone tematice dedicate stării de bine

Programul FundaMental Festival include 42 de workshopuri desfășurate în șase zone tematice: Pulse, Roots, Core, Matter, Insight și Reconnect Area.

Atelierele acoperă practici variate, precum băi de gheață, TRE, neurografică, somatic experiencing, breathwork, IFS, ceramică, dialog autentic și dans terapeutic. Potrivit organizatorilor, fiecare zonă este construită în jurul unei logici proprii, iar fiecare atelier a fost selectat pentru beneficiile sale asupra stării de bine.

Pe lângă workshopuri, participanții au acces liber la conferințele din Inspire Area și la clasele de mișcare din Flow Area, unde programul include Yoga cu cățeluși de adoptat, Yoga pentru Cupluri, Fitness, Pilates, Belly Dance Therapy, dans intuitiv și tobe africane.

Festivalul mai cuprinde Massage Area, Kids Area, Music Area, Ground Area dedicată terapiei cu cai, Reflect Area pentru terapie 1 la 1, Healthy Market și Food Court. Activitățile sunt programate zilnic între orele 10:00 și 22:00.

Gáspár György și specialiști din psihologie, neuroștiințe, nutriție și wellbeing urcă pe scena conferințelor

În Inspire Area, Gáspár György va susține o conferință despre știința relațiilor, abordând teme precum conflictul, deconectarea și reconectarea.

Programul include și intervențiile unor specialiști din psihologie, neuroștiințe, nutriție și wellbeing, conferințele fiind dedicate unor teme practice legate de echilibrul dintre minte, corp și emoții.

Facilitatori din SUA, Mexic, Serbia și Amsterdam participă în premieră la ediția din 2026

Ediția din 2026 aduce pentru prima dată la festival facilitatori cu recunoaștere internațională.

Ting Ting Guan, din SUA, va susține GuanJing Method, o practică de mișcare meditativă aflată la intersecția dintre Yoga, Qi Gong și Dans, dezvoltată în peste 20 de ani și prezentată în bestseller-ul „Meditative Movements to Optimize Health and Vitality”.

Dass, din Oaxaca, Mexic, vine cu Healing Grooves, o practică de mișcare somatică pe ritmuri afro-caraibiene și hip hop, construită pentru reglarea sistemului nervos.

Din Belgrad, Serbia, participă Aleksandra Teofilovic, care facilitează Neurodynamic Breathwork®, o tehnică de respirație conștientă.

Lucia-Andreea Haidău revine la FundaMental Festival cu workshopul dedicat expunerii la rece, respirației și mindsetului.

„Nu ne-am imaginat, când am pornit FundaMental, că atât de repede vom ajunge să aducem la Cluj oameni care lucrează la nivel internațional în domeniul bunăstării”, spune echipa.

„E un semn că direcția pe care o construim are sens și un dar real pentru publicul care vine sâmbătă și duminică.”

Ecstatic Dance și un picnic pe o pătură de 120 de metri pătrați, printre noutățile ediției

Organizatorii introduc două experiențe noi, incluse în accesul participanților care dețin bilet.

Prima este Ecstatic Dance, descrisă ca o petrecere conștientă în care dansul devine o modalitate de conectare cu propriile emoții. Muzica va fi susținută live de DJ Frans Iradi din Amsterdam. În timpul experienței nu se folosesc telefoane, nu se consumă alcool și nu se vorbește, iar mișcarea și muzica ghidează desfășurarea activității.

Tot în premieră, FundaMental Festival organizează, împreună cu Adunat.ro, un picnic desfășurat pe o pătură de 120 de metri pătrați realizată din materiale textile reciclate, create de Mendola. Organizatorii îi invită pe participanți să socializeze și să cunoască oameni noi în cadrul acestei activități.

Participanții din ediția precedentă au raportat schimbări în stilul de viață

Organizatorii afirmă că FundaMental este un spațiu în care fiecare participant poate alege activitățile care răspund propriilor nevoi, fie că este vorba despre workshopuri, conferințe, clase de mișcare sau timp petrecut în natură.

Potrivit acestora, participanții ediției precedente au continuat ulterior practicile descoperite în festival și au păstrat legătura cu specialiștii întâlniți aici. De asemenea, 92% dintre participanți au declarat că ar reveni la festival, iar 87% au afirmat că au făcut o schimbare concretă în stilul lor de viață.

„Echilibrul se construiește în timp și se susține din mai multe direcții”, transmit organizatorii.

„FundaMental e un loc în care se poate începe.”

Program, bilete și condiții de acces la FundaMental Festival 2026

FundaMental Festival 2026 are loc pe 27 și 28 iunie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, între orele 10:00 și 22:00.

Biletele sunt disponibile pe fundamentalfest.ro și includ General Pass (87 lei + booking tax), cu acces timp de două zile la conferințe, clase de mișcare, Music Area, Massage Area, Food & Drinks, Kids Area și experiențele speciale, Elevate Pass (480 lei + booking tax), care oferă acces general și participarea la patru workshopuri la alegere, precum și varianta General Pass + 1 workshop (210 lei + booking tax).

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult. Persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit împreună cu un însoțitor. Evenimentul este pet-friendly și are o politică non-alcohol.

FundaMental
Un weekend dedicat stării de bine: FundaMental Festival transformă Parcul Etnografic din Cluj în spațiul a peste 70 de experiențe 3


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de