Studentie

Uniunea Studenților din România, cea mai mare federație studențească din țară, își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește modificările legilor justiției

usr pozitie

Uniunea Studenților din România își exprimă îngrijorarea și reținerea în ceea ce privește modificările legilor justiției nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

USR (Uniunea Studenților din România) consideră că prevederile aduse cu proiectul de lege actual, pus în dezbatere în Parlament, sunt determinantele unor semne de întrebare importante cu privire la analizarea și judecarea cazurilor de procedură penală și civilă, reiese dintr-un comunicat de presă remis astăzi.



Dorim ca structurile de conducere să revizuiască legislația propusă prin proiectul de modificare a legilor enunțate mai sus, astfel încât aceasta să se alinieze unor măsuri clare, neinterpretabile și obiective. Nemulțumirile exprimate public prin proteste ale maselor de procurori și magistrați aflați în stradă reprezintă o evidență clară a faptului că propunerile implentate prin proiectul de lege menționat exced cadrului legal european. În viziunea noastră, aceștia compun clasa socială cea mai avizată pentru a-și exprima opinia privind discuțiile aflate acum în Parlament. De asemenea, subliniem faptul că poziția studenților este una vitală în ceea ce privește viitorul României, atât pe plan legislativ, cât și socio-economic, deoarece aceștia constituie pilonii pentru fundația forței de muncă în anii ce vor urma.

Totodată, punctăm transparența federației în fața comportamentelor de pe scena politică, dezideratul Uniunii Studenților din România fiind apărarea drepturilor și intereselor studenților pe care îi reprezintă și adoptarea unor poziții clare, printr-o prismă a echitabilității. Uniunea Studenților din România a avut în ultimul an o intensă activitate, atât pe partea de reprezentare studențească, cât și de încurajare a spiritului civic prin implicarea în numeroase proiecte desfășurate la nivel național. Prin aceasta, înaintăm solicitarea de a lua în considerare atât poziția studenților, cât și a populației ce își manifestă reticența prin protestele ce au loc în numeroase regiuni ale țării, expertiza persoanelor din domeniu ce s-au alăturat acestora consolidând solicitarea.

”Prevederile aduse în actualul proiect de lege privind statutul judecătorilor, al procurorilor și al justiției în general, nu fac decât să ne îngrijoreze, ridicând numeroase semne de întrebare. În astfel de momente, considerăm că transparența trebuie să primeze, opiniile celor avizați în acest sens fiind mai mult decât necesare, chiar obligatorii.

Cu toate acestea, considerăm că numeroasele atacuri lansate de diferiți formatori de opinie din mass-media românească asupra asociațiilor studențești, nu își au locul în acest context. Noi luptăm zilnic pentru scopurile și obiectivele pentru care am fost constituiţi. Voluntarii lucrează zilnic pentru un viitor mai bun, sunt oamenii care cu siguranță construiesc. Și nu o fac doar pentru ei, ci în principal pentru cei din jur, pentru că a noastră cultură organizațională ne-a învățat că binele comun trebuie să primeze întotdeauna. Pentru noi, viitorul se construiește la firul ierbii, nu incitându-i pe alții pe rețelele de socializare.”a declarat Alin GRIGORE, Președintele Uniunii Studenților din România – USR.


Uniunea Studenților din România este cea mai mare federație studențească din țară, reunind un număr de 108 organizații din 17 centre universitare.  Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președinția României, precum și Municipalități și Universități. Uniunea Studenților din România este reprezentată în Consiliul Economic și Social al României.



Lasă un răspuns

Site creat de