Studentie, Important

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj introduce noi specializări

studenti facultate

Universitatea Babeş-Bolyai a început sesiunea de toamnă a admiterii cu specializări noi, atât la nivel licență, cât și la nivel master.

Candidații vor putea opta, pe lângă specializările existente până acum, pentru specializările noi, propuse de UBB și aprobate în această vară prin hotărâri ale Guvernului României.

Astfel, la nivel licenţă, candidaţii se vor putea înscrie la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și la specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană, cu schimbarea locaţiei de la Sibiu la Cluj).

               De asemenea, UBB le propune candidaților programe noi de master la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică – specializarea Chimia şi ingineria nano şi biomaterialelor, la Facultatea de Biologie şi Geologie – specializarea Managementul calităţii în laboratoarele biomedicale, la Facultatea de Studii Europene – specializarea Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor (limba engleză).               Candidaţii la Facultatea de Teologie Reformată vor avea și ei la dispoziţie o specializare nouă: Mediere interculturală şi interconfesională (în limba maghiară).

Universitatea Babeș-Bolyai a înregistrat, în urma sesiunii de admitere din luna iulie, o creștere a numărului de candidați cu 11% față de anul trecut.

Pentru sesiunea de toamnă a Admiterii, candidații au la dispoziţie un număr de 334 de locuri bugetate, 4.885 de locuri în regim cu taxă și 1.578 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă, în timp ce absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 765 de locuri la buget rămase libere în urma sesiunii de admitere din luna iulie.

Perioada sesiunii de toamnă a Admiterii la UBB este cuprinsă între 6 și 20 septembrie 2017, iar condițiile de admitere sunt identice cu cele din sesiunea de vară, facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai elaborând diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor şi stabilind ponderea mediei de la bacalaureat în media finală de admitere.

 

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor peste 400 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.



Lasă un răspuns

Site creat de