Studentie

Universitatea Babeș-Bolyai organizează cea mai mare campanie de plantare din Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

digging 704661 1280

Universitatea Babeș-Bolyai organizează cea mai mare campanie de plantare din Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Haţieganu”.

Evenimentul inițiat de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, va avea loc marţi, 14 martie, începând cu ora 9.30 şi va urmări plantarea de puieţi pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare situate în zona dinspre râul Someş a parcului.

Campania este susţinută prin sponsorizări de Banca Transilvania şi Yonder, iar la acţiunea la care s-au înscris deja peste 130 de voluntari vor participa studenți și cadre didactice din UBB, reprezentanții echipei de fotbal Universitatea Cluj, alături de managerul sportiv al echipei, Ioan Ovidiu Sabău, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

Ideea campaniei a avut ca punct de pornire destinația principală a parcului sportiv universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu”,  conceput nu doar ca bază de pregătire sportivă a studenţilor Universității Babeș-Bolyai, ci şi ca una dintre cele mai frumoase zone verzi tradiționale ale municipiului Cluj-Napoca, reprezentând o structură unică în România.

Reabilitarea parcului prin intermediul proiectelor finanțate din fonduri structurale l-a ridicat la cele mai înalte standarde europene în ceea ce privește dotarea sportivă și educațională, însă aspectul și calitatea parcului pot fi mult îmbunătățite prin refacerea zonei verzi împădurite.

Campania, care va implica în mod activ nu doar organizațiile studențești și cadrele didactice din UBB, se încadrează în strategia mai largă de deschidere şi implicare în comunitate a Universităţii Babeş-Bolyai și completează eforturile constante derulate permanent de UBB pentru ridicarea nivelului de confort al clujenilor.



Lasă un răspuns

Site creat de