Studentie

Universitatea Babeș-Bolyai va inaugura Laboratorul de încercări radon „Constantin Cosma”

Prof. Univ. Dr. Constantin Cosma

Universitatea Babeș-Bolyai, alături de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și Agenţia Internațională pentru Energie Atomică Viena (AIEA), organizează, în perioada 23 – 27 ianuarie 2017, seminarul „Implementarea Standardelor Fundamentale de Securitate în ceea ce privește Expunerea Populației la Radon și la Radionuclizii din Materialele de Construcții„.

Deschiderea evenimentului va avea loc luni, 23 ianuarie 2017, de la ora 09.00, în Amfiteatrul Iustinian Petrescu al Facultății de Știința și Ingineria Mediului (str. Fântânele, nr.30).

Scopul evenimentului este transpunerea în România a normativelor europene destinate radonului.

Cu această ocazie se va inaugura Laboratorul de încercări radon „Constantin Cosma”, înfiinţat în cadrul Facultăţii de Ştiinţa și Ingineria Mediului, ca o recunoaştere adusă Prof. Univ. Dr. Constantin Cosma, pionier în cercetările de radon și formator al echipei de cercetare din cadrul facultății.


foto: Remus Florescu - Adevărul.ro


1 Comment

  1. Ma bucur sa aflu de aceasta initiativa extraordinara! Munca, eforturile, contributiile stiintifice si sacrificiile D-lui Prof. Constantin Cosma nu vor fi uitate. Felicitari celor care s-au gandit si care au pus in practica aceasta initiativa!

Lasă un răspuns

Site creat de