Studentie, Important

Universitatea Tehnică din Cluj – în topul universităţilor din România care au atras cele mai multe fonduri europene

universitatea tehnica cluj napoca

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se poziționează pe locul II la nivel național, în rândul universităților care angajează cele mai mari fonduri europene prin proiectele de cercetare pe care le derulează.

Unul dintre pilonii pe care UTCN își calează direcțiile de acțiune îl reprezintă cercetarea științifică avansată, producerea de rezultate științifice semnificative, precum și abordarea unor subiecte interdisciplinare și multidisciplinare.

Realizarea acestui obiectiv este dependentă de abilitatea de atragere a unor finanțări semnificative și a unor subiecte de cercetare de nivel si interes superioare. In acest context, participarea la proiectele finanțate de Uniunea Europeana prin programul Orizont 2020 este de mare importanță.

Poziția pe care UTCN a câștigat-o este importantă nu doar prin prisma fondurilor atrase si a numărului de proiecte accesate cât și prin valoarea subiectelor abordate și a consorțiilor prestigioase în cadrul cărora se desfășoară cercetarea. Dintre proiectele câștigate, reprezentative și de menționat sunt:

  • Boosting the Scientific Excellence and Innovation Capacity in Additive Manufacturing – AMATUC – Creșterea excelenței științifice și a capacitații de inovare în manufacturarea aditiva”, coordonat de domnul Prof. dr. ing. Nicolae Bâlc;
  • Strengthening the Research Potential of CAREESD in the Field of Electromechanical Systems and Power Electronics for Sustainable Applications – ESPESA – Întărirea potențialului de cercetare în domeniul sistemelor electromecanice și a electronicii de putere pentru aplicații sustenabile, coordonat de doamna Prof. dr. ing. Claudia Marțiș;
  • Automated Urban Parking and Driving – Up-Drive  – Conducere și parcare automată, coordonator domnul Prof. dr. ing. Sergiu Nedevschi
  • Enabling new Demand Response Advanced, Market Oriented and Secure Technologies, Solutions and Business Models – eDREAM – Noi tehnologii, soluții si modele de business, securizate, orientate spre piața de tip Demand-Response în rețele energetice inteligente – coordonat de domnul Conf. dr. ing  Tudor Cioară.

Ultimele două proiecte abordează domeniile de vârf ale inteligenței artificiale și învățării profunde pentru sisteme autonome și a tehnologiilor block chain folosite în controlul robust al sistemelor distribuite.

Exploatarea contribuțiilor teoretice dezvoltate în proiectul eDREAM este realizată în proiectul Demand Response in Block of Buildings – DR-BOB – Demand-Response în ansamblele de clădiri, focusat pe managementul energetic într-un oraș inteligent, proiect coordonat de prof. dr. ing. Dan Micu.

Nr. Universitatea* Net EU

Valoare €

*Proiecte
1 Universitatea Politehnica București 9.116.567 36
2 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 4.286.234 19
3 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca 2.943.474 10
4 Universitatea București 2.832.655 21
5 Universitatea de Medicina și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca 1.506.406 6
6 Universitatea Transilvania Brașov 1.503.203 6
7 Academia de Informații Mihai Viteazul 824.337 3
8 Universitatea Alexandru Ioan Cuza  Iași 823.370 7
9 Universitatea Politehnica Timișoara 748.956 3
10 Universitatea de Vest din Timișoara 745.190 7
11 Universitatea de Științe Agronomice și Medicina Veterinară din București 732.230 5
12 Universitatea din Craiova 727.460 10

Clasamentul este fundamentat de o analiză a participării statelor membre la programul Orizont 2020 și poate fi consultat pe site-ul Uniunii Europene https://ec.europa.eu/research/horizon2020.



Lasă un răspuns

Site creat de