Studentie

USAMV Cluj-Napoca, gazda Congresului Asociaţiei Veterinare Ecvine din România

congres usamv

Clinica de Ecvine din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, organizează în perioada 15-17 aprilie 2016, cea de-a VI-a ediţie a Congresului Naţional al Asociaţiei Veterinare Ecvine din România (AVER). Congresul este organizat în colaborare cu World Equine Veterinary Association.

Asociaţia Veterinară Ecvină din România este o asociaţie cu caracter profesional, care reuneşte medici veterinari, studenţi şi alte persoane implicate în creşterea şi patologia ecvinelor, asigurând promovarea calităţii şi a profesionalismului în domeniul serviciilor sanitar-veterinare ecvine.

Programul evenimentului cuprinde două workshop-uri dedicate medicilor veterinari, moderate de specialişti internaţionali: primul, intitulat „Intervenţii chirurgicale de osteosinteză la nivelul capului” în care se vor aborda practic remedierea fracturilor mandibulare pe mulaje Synbone, precum şi intervenţii chirurgicale în patologia sinusurilor şi a cavităţilor nazale, va fi supervizat de dl James Brown, diplomat al Colegiului American de Chirurgie Veterinară. Cel de-al doilea workshop, intitulat „Ultrasonografia cavităţii toracice şi abdominale”, va fi condus de dna Kate Savage, diplomat al Colegiului American de Medicină Internă Ecvină.

În ultima parte a evenimentului, se va desfăşura Congresul AVER, la care vor participa medici veterinari, cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Medicină Veterinară Cluj-Napoca.


 

Mai multe detalii privind programul fiecarei zile se gasesc pe site-ul AVER: http://www.ecvet.ro/Noutati.html



Lasă un răspuns

Site creat de