De Vazut

Ai epuizat lista cu seriale? Iată ce noutăți ne aduce anul 2018

seriale 2018

Știm nopțile acelea în care ai repetat de cel puțin cinci ori propoziția „Încă un episod și gata” pentru că toți am avut la un moment dat cel puțin un serial pe care l-am vizionat în totalitate într-un timp record. Dacă simți că ai epuizat lista cu seriale și că vrei ceva cu totul nou, articolul acesta este pentru tine. Iată câteva seriale care vor fi lansate în anul 2018 și care, promit regizorii, sunt rezultatul unor idei geniale.

Black Lighting prezintă povestea unui supererou (interpretat de către Jefferson Pierce) care crede că renunțând la costumul său renunță și la provocările pe care un supereroul le întâlnește. Lucrurile se schimbă atunci când familia sa este amenințată. Eroul revine în luptă și-și continuă misiunea de justițiar.

Imaginează-ți ce înseamnă să fii diagnosticat cu o boală incurabilă. Exact asta i s-a întâmplat și Stellei (Lucy Hale) în Life Sentence, care a încercat să se bucure la maximum de ultimele clipe din viața ei. Atunci când se simțea pregătită să părăsească această lume află că s-a vindecat complet și că viața sa va continua pentru mult timp. Începând de acum, Stella este nevoită să învețe cum să trăiască cu toate deciziile pe care le-a luat atunci când era convinsă că va muri.

For The People este un serial filmat în sala de judecată, acolo unde unii dintre cei mai buni avocați care activează atât de partea apărării cât și de cea a acuzării preiau cele complicate cazuri, cu mizele cele mai mari.

Good Girls ne aduce în prim-plan situația a trei soții care se trezesc brusc în circumstanțe disperate care le obligă să renunțe la a mai juca cinstit și să roște totul pentru a-și prelua puterea înapoi.

Reverie le aduce celor ce iubesc istorisirile cu detectivi o poveste diferită a unei încântătoare femei detectiv ce este specialiată în analizarea comportamentului uman. Adevărata provocare începe atunci când un program de realitate virtuală o ia razna iar personajul principal este invitat să își folosească cunoștințele pentru a evita consecințele periculoase și neintenționate.



Lasă un răspuns

Site creat de