Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

52 de copii și tineri cu suferinţă renală cronică sunt în vacanță la Mare în tabăra „Zâmbet de Copil”- In memoriam Adina Bleotu A început tabăra la mare organizată de Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”, Primăria municipiului Cluj-Napoca,…

Pentru prima dată în Cluj-Napoca, zece persoane si-au petrecut noaptea într-un muzeu. Seara a început cu un circuit personalizat prin incinta Parcului Etnografic, alături de Cristian Micu, șeful lucrărilor din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” și Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic…

Meteorologii au avertizat că, începând de luni dimineața până miercuri, vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină care vor cuprinde treptat toată țara. Mai întâi vor fi afectate vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane, apoi şi celelalte…

Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu…

Datorită unei invenţii a trei tineri specialişti în IT din Cluj, orice persoană din România îşi poate înfiinţa o firmă din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil, în doar câteva minute, reducându-se cu peste 90% întreg procesul birocratic.…

Vineri şi sâmbătă s-a desfăşurat prima ediție a evenimentului internațional Smida Jazz Festival – un festival cu intrare liberă destinat publicului larg. Organizatorii evenimentului care a strâns, vineri şi sâmbătă, în satul Smida din comuna Beliş aproximativ 3000 de persoane…

Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca continuă şi în acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă dimineața, de la ora 9:00, va avea loc Dansul lingurilor de lemn, o competiție gastronomică interactivă, în Curtea Liceului Teoretic Apáczai Csere János. Tot de la 9:00, în…

Zilele Culturale Maghiare marchează, la a șaptea ediție, 700 de ani de când Clujul a fost ridicat la rangul de oraș liber regal printr-o serie de evenimente aniversare care au început luni, cu Gala de deschidere a festivalului și vor…

Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită să luați parte vineri, 19 august, de la ora 13, la vernisajul expoziției Ceramica de Cluj. Din moștenirea culturală a unei bresle de olari. Corporații de origine medievală, breslele au fost înființate cu scopul…

Virtus.pro, EnVyUs și FaZe Clan au fost invitate să participe la turneul DreamHack ZOWIE Open care va avea loc la Sala Polivalentă din București, între 16 și 18 septembrie. Turneul DreamHack ZOWIE Open cu premii totale de 100.000 USD va…

Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi caută viitoarele vedete ale Universităţii Cluj. Cel mai iubit club din Transilvania organizează în 23 şi 24 august un trial la care sunt aşteptaţi jucători născuţi înainte de anul 2000. Cei care…

Evenimentul #defineSchool (11-17 septembrie 2016), aflat la cea de-a doua ediție, își propune să ajute la formarea următoarei generații de antreprenori din IT-ul românesc. Acesta este un program de 6 zile, dedicat studenților și tinerilor profesioniști cu vârsta curpinsă intre…