Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Spectacolul În viitorul apropiat vorbește despre frica de viitor, punând accentul pe imprevizibilul situațiilor scenice. Abordarea acestei teme blochează spectatorul într-un spațiu care sfidează trecerea firească a timpului și aduce în prim plan joaca și absurdul. Spectacolul impune o altfel…

Instituţia Prefectului Cluj sprijină proiectul educaţional STAR–T Școala Tehnică Austriacă din Transilvania, proiect prin care companii austriece cu investiţii importante în Cluj și Ambasada Austriei – Secția Comercială vor demara în septembrie 2016, la Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu”, şi în…

Biroul ERASMUS+ din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca organizează joi, 17 martie, ora 18.00, o seară specială dedicată interacţiunii şi experimentării în domeniul gastronomiei internaţionale şi al schimbului multicultural. Acest eveniment va avea loc la Club…

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și Centrul pentru Studiu Democrației, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, organizează în perioada 24 – 26 martie, conferința „Educație, bună guvernare, securitate națională„. Evenimentul este înscris în calendarul de activități organizate sub…

Noua echipă de prorectori a Universității Babeș-Bolyai a fost validată luni, 14 martie, în cadrul şedinţei Senatului UBB. Astfel, în mandatul 2016 – 2020, rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop va avea alături o echipă formată din: Prof.…

Cei mai buni dansatori se vor întrece anul acesta în iunie la Cluj-Napoca la World Of Dance Romania Qualifier. Evenimentul se va desfășura pe 4 iunie la Sala Polivalentă Cluj-Napoca și va aduce pe scenă dansatori consacrați, alături de tinere…

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru astăzi, 15 martie 2016, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, astfel: între orele 10.00 – 11.15, adunare şi marş pe traseul: Piaţa Avram…

Pentru vacanțe cu trenul în circuit prin Europa, oferta de călătorie cea mai potrivită și avantajoasă este Interrail Global Pass. Aceasta oferă posibilitatea de a vizita cât mai multe orașe din cât mai multe țări, într-o perioadă determinată de timp.…

Ajuns la cea de-a 18-a ediție, RIUF-The Romanian International University Fair revine în această primăvară cu trei ediții prin care iși va surprinde vizitatorii cu activități noi și universități aflate în premieră în România. Cel mai mare eveniment educațional din…

Bianca Răzor este studentă în anul II la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, specializarea Management, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. De câțiva ani, Bianca a obținut rezultate foarte bune ca atletă, atât la juniori și tineret, dar și ca…

Românii pasionați de sporturi electronice (esports), care au crescut în Netcafe-uri, au participat la zeci de LAN Party studențești ori s-au jucat nopți la rând pentru a-şi trece în palmares cât mai multe victorii, toți au acum ocazia să vadă…

Prof. Emil Aluaş, Preşedinte-Fondator al Fundaţiei Pro West din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociaţia Korzo va invită la proiectul: „Turist în Cluj: 700 de ani de istorie din punct de vedere turistic” care va avea loc sâmbătă, 19 martie, de…