Studentie

Congresul Național al Studenților Economiști din România (CNSER) organizat la FSEGA

Congresul Național al Studenților Economiști din România CNSER

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș – Bolyai, va fi gazda Congresului Național al Studenților Economiști din România (CNSER 2016), eveniment național adresat studenților economiști.

CNSER 2016 se va desfășura în perioada 15 – 17 aprilie, fiind organizat de Organizația Studenților Economiști (OSE), din cadrul FSEGA, și va implica prezența a 80 de participanți.

Tema principală a congresului este „Finanțele – provocările viitorului”, detaliată în două subiecte de actualitate destinate dezbaterii: guvernanță corporativă și asigurări de sănătate. Pe lângă prezența unui invitat special, subiectele dezbătute vor fi moderate de către cadre didactice ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, respectiv de către o societate de asigurări și pensii private cu o cotă de piață substanțială în domeniul de activitate al asigurărilor de viață.

Pentru studenții participanți, acest congres reprezintă o șansă de a-și exprima opiniile în fața unor specialiști din domeniul finanțelor, respectiv de a vedea perspective noi în legătură cu subiecte de actualitate ale vieții economice românești.

Detaliile privind organizarea şi desfăşurarea conferinţei pot fi accesate la http://osecluj.ro/cnser/.



Lasă un răspuns

Site creat de