Astăzi, echipa cluju.ro a avut o curiozitate mai interesantă, mai gustoasă, şi asta tocmai pentru că mâncarea reprezintă un aspect foarte important în vieţile noastre de zi cu zi.
Să recunoaştem că în zilele noastre, gastronomia a ajuns o artă pentru marii bucătari din toate colţurile lumii, iar reţete vechi de sute de ani au fost scoase din nou la lumină.
Ne-am dorit să aflăm cum a apărut celebra „varză a la Cluj”, care duce numele oraşului prin ţară şi prin lume, aşa că zis şi făcut – ne-am decis să cercertăm subiectul.
Se pare că, cea mai veche reţetă de varză a la Cluj a fost descoperită de către istoricul Lukacs Jozsef, şi datează încă din anul 1695, când a apărut într-o carte de bucate, purtând denumirea de “varză în mod clujean”.
Această carte a fost tipărită chiar în oraşul de pe malul Someşului, se numea Cartea de bucate de la Cluj, aparţinea lui Miklos Misztotfalusi şi s-a bucurat de un real succes în vânzări.
”Cele mai vechi informaţii din Transilvania despre această plantă-aliment le-am găsit doar în secolul al XV-lea. Astfel, într-un protocol din 1442 al Conventului de la Cluj-Mănăştur – unde exista o mănăstire benedictină – este amintit un nobil din Iara care jura că nu el a dat porunca oamenilor săi să-i facă rău unui alt nobil din Iara. Printre altele, jura că nu el a ordonat ca acestuia să-i fie luată varza”, a spus Lukacs Jozsef, conform Agerpress.
Se presupune faptul că această reţetă şi-ar avea originea în Şumuleu Ciuc, locul în care exista o mănăstire franciscană, iar unul dintre călugări ar fi inventat reţeta.
Jozsef mai menţionează, printre altele, că reţeta a fost răspândită în perioada Evului Mediu pe întreg continental european, cu precădere în gospodăriile ţăranilor de la acea vreme.
Oamenii de rând erau cei care se ocupau de cultivarea verzei, în grădinile lor cu legume, dar se mai găsea şi la mănăstiri, conace, castele, şi în aşa numitele “grădini de varză”.
Vara, cu precădere în iulie şi august, consumul era redus, datorită celorlalte legume.
Cele mai celebre reţete, transmise dintr-o generaţie în alta, dar folosite şi azi sunt cele de sarmale şi de varză a la Cluj.
Printre alte reţete regăsim o varietate de mâncăruri care au la bază această legumă: varză murată cu carne de vită şi clapon, carne de oaie cu varză roşie, varză gătită în lapte, găină cu varză călită, crap cu zeamă uleioasă de varză,plăcintă cu varză, şi aşa mai departe.
Românii şi-au dat seama din timpuri de mult apuse de proprietăţile acestei legume, iar în acest mod, varza a început să fie folosită tot mai des în bucătărie, fiind folosită în diverse preparate.
Oamenii au mai observat că acest aliment minune poate trata boli care nu erau tocmai de ignorat la acea vreme, printre care: tifosul, frigurile sau guturaiul.
Varza se bucura la vremea respectivă de foarte multă apreciere printre ardeleni, întrucât leguma era denumită “blazonul Transilvaniei”.
De reţinut este faptul că varza nu era o hrană destinată unei singure clase sociale dina cele vremuri – atât nobilimea, cât şi cei săraci consumau varză.
Cartea se găseşte în Cluj şi-n zilele noastre, iar doritorii o pot studia pe îndelete la Biblioteca Academiei.