Studentie, Important

Descoperă programele de masterat ale Universității Babeș-Bolyai la Târgul Masteratelor

Descoperă programele de masterat ale Universității Babeș-Bolyai la Târgul Masteratelor

Târgul Masteratelor, eveniment realizat de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), în colaborare cu Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB), revine în acest an cu o nouă ediție pentru studenții din ani terminali care vor să descopere programele de masterat ale Universității Babes-Bolyai.

Aflat la a treia ediție, anul acesta Târgul Masteratelor se va organiza la Cantina din Complexul Studențesc Hașdeu, în perioada 24-26 aprilie, între orele 11:00-16:00.

În cadrul Târgului, atât studenții din anul 3 sau 4, cât și cei care vor să se hotărască din timp ce master vor să urmeze, au oportunitatea de a întâlni reprezentanții a 17 facultăți din UBB, cărora le vor putea adresa toate întrebările pe care le au în legătură cu programele de masterat de la facultatea lor.

Astfel, vor putea afla despre fiecare masterat informații specifice în legătură cu modalitatea și criteriile de admitere, perioada de înscriere, cuantumul taxei, limbile de predare, bursele oferite.

Totodată, participanții care nu sunt încă hotărâți în legătură cu parcursul lor universitar, pot participa la Workshopul dedicat Orientării în Parcursul Academic, din 25 aprilie, de la ora 18:00, la sediul CCOPA din Cantina Complexului Studențesc Hașdeu. Cei de la Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA) vor fi alături de noi încadrul târgului, pentru a reuși să punem la dispoziție studenților o serie de specialiști care îi pot îndruma în alegerea domeniului de activitate.

Cei interesați de workshop, se pot înscrie completând acest formular, până la data de 24 aprilie, ora 23:59.

„Astfel, dacă îți place ceea ce facem, rămâi aproape de noi, abonandu-te la newsletterul nostru sau urmărindu-ne pe rețelele de socializare, precum Facebook (OSUBB Cluj-Napoca) și Instagram (osubbcjn). Acolo te vom ține la curent cu acest eveniment, dar și cu alte activități pe care le desfășurăm”



Lasă un răspuns

Site creat de