„Un Familion de Suprize”: asta ne aduce anul acesta Târgul de Crăciun de la Cluj.
Prezenți în număr mare, clujenii, dar și alți turiști au luat parte vineri la aprinderea luminilor din Piața Unirii și la deschiderea noului sezon de iarnă. Îmbrăcați până la gât și plini de entuziasm, așa au fost cei aflați în Piață unde au regăsit gustul vinului fiert, căldura unui ceai fierbinte, dar și mirosul mâncărurilor tradiționale.
Pe lângă acestea, căsuțele meșteșugarilor pline cu alte bunătăți și cadouri pentru cei dragi sunt pregătite pentru toți curioșii și pofticioșii care vor trece pe la Târg.
„Luminile magice care unesc sufletele într-un singur loc-pregătiri pentru concertul de colinde.”
„Un Familion de Surprize și un familion de nerăbdători pentru deschiderea luminițelor.”
„Încălzirea atmosferei și a publicului a fost făcută de orchestra care a cântat colindele copilăriei.”
„Momentul mult așteptat a luat sfârșit, iar încântarea publicului a fost pe măsiură. Acum Clujul se vede și din Cosmos!”
„Concertul de colinde a continuat, iar numărul participanților creștea de la o oră la alta.”
„Da cum să nu vii în Ardeal și să nu-ți iei <<TĂT FELU’ DE CHESTII DRĂGUȚE?>> No numa` încet, că nu-i nicio grabă.”
„Îngerași, clopoței, Moș Crăciun și alte decorațiuni vesele și pline de culoare pregătite pentru bradul tău.”
„După ce ți-au obosit picioarele, hodinește-te și mâncă o Varză a la Cluj tradițională.”
„Biserica Sfântul Mihail sub un joc de lumini desprins din povești.”
„Cupola înstelată sub care se adună clujenii gata să își împărtășească trăirile și să creeze noi momente de fericire.”
„Niciodată nu strică una în plus. Momente de căldură și senzație de răsfaț dulce.”
„Îndrăznețe și jucăușe, rotunde sau ovale, anul acesta bradul tău poate deveni unul desprins din reviste cu accesoriile potrivite.”
„Pofticioșii stau în primul rând. Cea mai bună metodă de răsfaț: îndulcirea”
„Avem și brad, avem și steag. Gata, Clujul este îmbrăcat! Un tablou memorabil și o atmosferă patriotică.”
„Piața Unirii plină de suflete calde care împreună aduc magia sărbătorilor mai aproape.”
„Poate așa ne vede și Mos Crăciun. Spiritul Crăciunului este mai luminos în inima Clujului.”
Fotoreportaj realizat de Adrian Bota