Social & Cultura

Gerhard Reiweger, fostul ambasador al Austriei la Bucureşti, a susţinut o conferinţă la FSPAC Cluj

Gerhard Reiweger

În data de 27 noiembrie, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB a avut loc a doua conferință din seria „Diplomatic Talks”. Această inițiativă are ca scop punerea în contact a studenților cu contextul global actual, centru de interes fiind Uniunea Europeană ca și comunitate care suferă schimbări dinamice constante.

De această dată, invitat a fost fostul ambasador al Austriei la București, H. E. Gerhard Reiweger, recent ieșit din funcție la 1 noiembrie după 4 ani în care a facilitat relațiile dintre cele două țări. Reiweger este o figură încărcată de o experiență diplomatică semnificativă, printre țările în care a reprezentat Austria numărându-se Suedia, Bulgaria și chiar S.U.A. El a ocupat și funcția de Director Adjunct al Academiei Diplomatice din Viena, prin urmare studenții de la FSPAC au avut ocazia să fie auditoriul unui diplomat talentat, experimentat, având o arie largă de cunoștințe.

Tematica abordată a fost „Austria and Romania. Prospects for a closer partnership within EU” , dar subiectul dezbătut s-a conturat în jurul relațiilor, destul de reci, dintre Austria și România care pot forma o colaborare puternică bazată pe mai multe fundamente.

Un prim argument adus în favoarea perspectivei cooperării se evidențiază prin istoria care ne-a înveciat în trecut și care a ridicat vestul României la nivelul așteptat de la o regiune a Imperiului Habsburgic, devenit Austro-Ungar în 1867. Legăturile culturale stabilite între cele două țări contribuie la însuflețirea relațiilor dintre România și Austria.

Românii aleg des Viena sau stațiunile montane austriece pentru a-și petrece vacanțele, însă România este prea puțin cunoscută printre austrieci, afirmă fostul ambasador, și ridică problema conceperii unui brand de țară concret, susținut de mass-media și promovat de reperele societății românești.

Argumentul economic este unul valid, întrucât competitorii austrieci sunt activi în mediul afacerilor din România investind și reinvestind miliarde de lei într-o țară cu potențial considerabil. Întrebarea adresată publicului: „Este de preferat să avem investitori străini sau nu?” și-a găsit un răspuns afirmativ, tinerii studenți fiind conștienți de importanța unui mediu concurențial vast, clădit pe principii economice capitaliste autentice. O problemă concluzionata ca fiind universală rămân acele profituri exportate în paradisuri fiscale care, din păcate, se încadrează în normele legale.

Invitatul a atras atenția asupra unei nuanțe subtile: „Cu cât se face uz mai des de <<țara noastră>> și <<țări străine>> se pierde din vedere conceptul european- Unitate în diversitate!” Propunerile actualului Președinte al Comisei Europene, Jean-Claude Juncker înglobează acest aspect și îndreaptă Uniunea Europeană către acceptarea mai bună a unității prin valorificarea Spațiului Schengen, a zonei euro ori a celor 20 de principii ale „Pilonului European al drepturilor sociale” .

O altă idee care poate închega mai bine membrele UE, ar fi ca fiecare student să petreacă cel puțin șase luni în altă țară europeană în parcursul său universitar tocmai pentru a lua contact cu multiculturalitatea acestei organizații, tinerii fiind soluția viitorului.

În ultima partea a prelegerii a avut loc o discuție ipotetică menită să evidențieze impactul puternic al unui „noi” comparativ cu vocea solitiara a fiecărei țări. S-au însumat întreaga suprafață a țărilor membre și populațiile acestora pentru a arată că împreună suntem pe locul doi sau trei în oricare ierarhie.

Uniunea Europeană, cel puțin în Austira după cum Gerhard Reiweger susține, apare că o simplă modalitate de a aborda lucrurile, nu ca scop în sine, iar până ce conștiința colectivă nu se va sedimenta, mecanismele acestui organism nu vor înceta să găsească soluții și îndrumare spre direcția dorită.

Fostul ambasador amintește studenților principala caracteristică care diferențiază Europa de restul lumii: Iluminismul. Mișcarea pornită din Franța este pretextul celor mai mari schimbări survenite ulterior, punând omul în centru, iar europenii sunt îndemnați să fie mândri, motivați și uniți.


Articol realizat de Răzvan Murgu



Lasă un răspuns

Site creat de