Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo urcă pe lista numelor importante care în această vară vor face din UNTOLD,…

Jazz in the Park te invită pe malul Someșului. Evenimentul va avea loc în zona plajei din Grigorescu de azi, marți, și până joi inclusiv, iar de vineri se mută în Parcul Central. Muzica bună, relaxarea și activitățile încep pe…

Universitatea de Stiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca găzduieşte cel de-al 8lea Congres Internaţional „Pigmenți în alimente” (PIF) ȋn perioada 28 Iunie-1 Iulie 2016. Este o onoare şi o recunoaştere a prestigiului stiinţific internaţional al colectivului de biochimişti din universitate,…

„SIERANEVADA”, unul dintre cele mai așteptate lungmetraje românești ale anului, își continuă traseul festivalier. Filmul va fi proiectat în perioada următoare în Rusia, Israel, Noua Zeelandă și Australia. Cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu va avea premiera în…

Festivalul Jazz in the Park începe astăzi, 27 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul va fi deschis de concertul susținut de Teodora Enache și Benny Rietveld Quintet și va avea loc în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, de la ora 20:00.…

În fiecare an, finalul lunii iunie marchează un ceas de sărbătoare în ceea ce priveşte absolvenţii UAD Cluj-Napoca. Astfel, Universitatea de Artă şi Design DIN Cluj-Napoca în parteneriat cu Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca organizează în perioada 26 – 30 iunie…

La Evaluarea Naţională 2016, în total, 153.522 de elevi sunt aşteptaţi să se prezinte în cele 4.809 centre de examen. După proba la Limba Română, urmează marţi proba la Limba Maternă, iar miercuri se va desfăşura proba la Matematică. Afişarea rezultatelor…

Străzile Clujului au fost pline de voie bună sâmbătă noapte, între 18 și 19 iunie, la Cluj Never Sleeps. Participanții s-au bucurat de o sumedenie de activități care mai de care mai variate, iar în ciuda vremii capricioase, aceștia au…

Evenimentul „Cătușe înainte de pâine!” creat pe reţeaua Facebook îi invită pe clujeni să iasă la protest în această seară, de la ora 18, în Piaţa Unirii. Protestul „Cătușe înainte de pâine!” a fost anunţat şi la Bucureşti din cauză…

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca va începe în perioada 18-22 iulie, prima etapă de înscrieri pentru anul academic 2016-2017, la cele 5 facultăţi – Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii, Facultatea de…