Uncategorized

INTERVIU Andrei Miu, cercetătorul clujean care a fondat primul Laborator de Neuroștiințe Cognitive din România

INTERVIU Andrei Miu

Andrei Miu este profesor la Departamentul de Psihologie de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, unde preda cursuri de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală. Cum cariera universitară implică în mare măsură și activitate de cercetare, Andrei Miu a fondat Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, pe care îl şi coordonează. Pregatirea cercetătorului de bază este în psihologie, dar acesta s-a specializat în neuroștiințe cognitive, domeniul interdisciplinar care se ocupă de studiul relațiilor dintre creier și comportament. Profesorul a obținut recent locul I la concursul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”. Competiția are ca scop recunoașterea tinerilor cercetători care, prin munca lor, au demonstrat excelența și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății.

Mai multe despre cercetătorul şi profesorul clujean Andrei C. Miu puteţi afla din interviul acordat de acesta pentru Cluju.RO:

  • La ce vârstă ai devenit interesat de studierea creierului uman?

Biologia mi-a atras atenția în liceu, sub influența unei profesoare care ne explica totul detaliat și ne supraveghea cu exigență. Făceam ore particulare cu această profesoară, la ea acasă, având în față un perete cu rafturi pline de albume de artă. Ne promisese că dacă învățăm bine, o sa ne lase să ne uităm prin albume. Manualul de anatomie și fiziologie avea doar un capitol despre sistemul nervos, dar acela mi s-a părut cel mai interesant. Așa că, atunci când profesoara ne-a întrebat ce ne-a plăcut mai mult, i-am răspuns că sistemul nervos. Nu îmi dădusem seama că era o întrebare-capcană. Evident, ne-a mai explicat încă o dată cât de importante sunt toate organele și cum depind unele de altele în corp.

Episodul din liceu mi-a rămas în minte, așa că m-am bucurat mai târziu, când am aflat că vom avea un curs de neurofiziologie în primul an de facultate. Cursul era predat de un profesor de la Facultatea de Medicină și ne dădea puțin de furcă pentru că trebuia să scriem mult și repede. Dar am simțit că acest profesor are o fire deschisă. La un moment dat, când profesorul ne preda despre neuroni, s-a oprit și ne-a spus, cu entuziasm evident, că se descoperise recent că în creierul adult se produc noi neuroni. Afirmația m-a intrigat pentru că știam din liceu că neuronii nu se pot divide și mă întrebam de unde ar putea proveni noi neuroni. Așa că, încurajat de profesor și ajutat de un coleg mai mare care m-a învățat să caut articole pe internet, am început să citesc despre neurogeneza în creierul adult. Până la sfârșitul semestrului, am aflat suficient despre acest subiect cât să prezint un „referat” în fața profesorului și colegilor mei, în amfiteatrul în care se ținuseră cursurile și care mi se părea că seamănă cu cele din filmele cu disecții anatomice. A fost una din primele ocazii în care entuziasmul mi-a învins stresul social.         

  • La sfârșitul anilor ’90, în România, domeniul neuroștiințelor nu era dezvoltat. Ce te-a făcut, însă, să alegi studiul în acest domeniu?

E adevărat, neuroștiințele păreau atunci un domeniu exotic și inaccesibil. Chiar și numele suna ciudat în română. În cazul meu, entuziasmul de a învăța cât mai multe despre creier m-a făcut să nu mă prea gândesc la aspecte practice legate de carieră, deși erau mulți, inclusiv profesori de la Psihologie, care mă avertizau că nu am viitor în acest domeniu pentru că e dependent de tehnologie și că ar fi rezervat medicilor. Citisem, desigur, că neuroștiințele sunt un domeniu interdisciplinar, în care cercetătorii au diferite fomații, așa că m-am încăpățânat. În plus, profesorul nostru de neurofiziologie și șeful Catedrei de Psihologie de atunci voiau să formeze un student de la psihologie pentru a prelua cursul de „neuro”. Păream omul potrivit, dar, după părerea profesorului, mai trebuia să dovedesc că pot face cercetare în acest domeniu. A fost o adevărată aventură să începem astfel de studii pentru că nu exista o tradiție de cercetare, nu era aparatură, iar celor de la Facultatea de Medicină li se părea ciudat ca un student de la psihologie să se facă astfel de lucruri la ei în catedră. Dar profesorul meu a crezut că putem, iar eu am luat foarte în serios provocarea de a începe muncă de laborator. În biobaza acelei catedre erau animale pe care se puteau face studii farmacologice simple, iar profesorul meu avea experiență cu acest tip de cercetare și știa despre o ipoteză care implica aluminiul în neurodegenerare. Prin urmare, primele noastre studii au presupus evaluarea modificărilor comportamentale și neuropatologice care apar în urma administrării de săruri de aluminiu la șobolani de laborator.

După primele lucrări prezentate la conferințe, am prins curaj și am început și studii de neuropsihologie experimentală, în care investigam rolul unor structuri nervoase cum ar fi corpul calos sau amigdala în învățarea spațială și reactivitatea emoțională la șobolan. Era greu pentru că lucram pe aparate vechi sau improvizate, iar acest gen de studiu necesită precizie. Dar munca intensivă și entuziasmul de a descoperi ceva nou au dat roade. Pană la sfârșitul facultății, publicasem primele articole în reviste de neuroștiințe din străinătate și o carte despre dezvoltarea sistemului nervos care a primit premiul editorilor pentru cea mai bună carte de biologie în 2003. Aceste cercetări mi-au adus multe satisfacții, permițându-mi să merg la primele conferințe internaționale de neuroștiințe și să ajung, în scurt timp, chiar Senior Editor la una din cele mai importante reviste internaționale despre neurodegenerare, Journal of Alzheimer’s Disease. Fiind clar ca voi putea prelua cursul de neurofiziologie, așa cum încă se mai numea atunci, am urmat un masterat în acest domeniu și apoi un doctorat în psihologie, care a inclus cercetări de psihofiziologie și neuroimagistică.         

  • Potrivit CV-ului tău ai reprezentat Societatea Națională de Neuroștiințe din Romania în cadrul Governing Council al International Brain Research Organization. Care sunt provocările acestei poziții?

Sunt legat de Societatea Națională de Neuroștiințe nu doar pentru că este prima și cea mai importantă asociație profesională care a promovat acest domeniu interdisciplinar în România, dar și pentru că a legitimat începutul carierei mele în neuroștiințele cognitive. Datorită profesorului de la Facultatea de Medicină din București, care a fondat și condus SNN mulți ani, am găsit la aceste conferințe un mediu academic deschis genului de cercetări pe care le făceam, probabil primele de neuroștiințe cognitive din România. Am avut un mandat ca vicepreședinte al acestei asociații și, într-adevăr, am fost reprezentantul acesteia în IBRO, una din organizațiile internaționale mari din acest domeniu. Fiind foarte prins cu dezvoltarea laboratorului de neuroștiințe, care începuse să prindă formă încă din 2004, nu m-am putut implica atât cât aș fi vrut în strângerea relațiilor dintre SNN și IBRO, dar am votat la alegerile pentru conducerea IBRO și am reprezentat SNN la congresele IBRO. Mi-aș dori să fac mai multe pentru crearea unei comunități de neuroștiințe cognitive în România, dar timpul meu este foarte limitat deocamdată. Sunt preocupat în primul rând de dezvoltarea laboratorului meu de cercetare, care sper că oferă un mediu de cercetare modern și stimulativ pentru studenții clujeni care vor să câștige experiență în neuroștiințele cognitive.         

  • În 2007 ai avut ocazia sa întâlnești 17 laureați ai Premiului Nobel. Cum a fost experiența din jurul atâtor genii?

Dacă îmi aduc aminte bine, am aflat de acea întâlnire de la un coleg de la medicină. Urmau să vină mai mulți laureați Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, dintre care unii făcuseră descoperiri legate de sistemul nervos. Eu voiam să o aud mai ales pe Christiane Nüsslein-Volhard, cercetătoarea care a făcut pionierat în embriologia moleculară și pe care o admiram enorm, iar prietenul meu de-abia aștepta să îl cunoască pe Günter Blobel, unul din colaboratorii lui George Palade. Din fericire, am fost selectați amândoi, pe baza activității noastre științifice. Din douăzeci de mii de candidați, au fost selectați numai șase sute, iar noi eram printre ei. Candidații din fiecare țară fuseseră nominalizați de academia din țara lor, dar cum Academia Română nu avea contacte cu Fundația Lindau, aplicațiile noastre au fost susținute de instituții din Germania. A mea de Fritz Thyssen Stiftung, iar a prietenului meu de Universitatea Charité din Berlin. Au trecut mulți ani de atunci, dar îmi aduc aminte și acum sala uriașă, plină cu studenți, și atmosfera festivă, care evoca fastul premierilor Nobel de la Stockholm.

  • Cum a fost perioada din 2009 la Universitatea Stanford?

Am avut norocul să primesc o bursă postdoctorală Fulbright pentru a petrece câteva luni în laboratorul de psihofiziologie de la Universitatea Stanford din California. În perioada doctoratului, începusem să fiu interesat de reglarea emoțională, adică procesele prin care ne controlăm emoțiile, iar laboratorul de la Stanford este condus de cercetătorul care a consacrat acest subiect în psihologie, James Gross. Mersesem la Stanford ca să continui un proiect despre reglare emoțională și decizie și eram foarte entuziasmat că voi lucra cu profesorul Gross. În perioada petrecută acolo, am citit mult, am făcut prezentări în laborator și am participat săptămânal la seminariile din departament, unde se adunau psihologi ale căror cercetări sunt legendare, ca Albert Bandura, Philip Zimbardo, Gordon Bower… După venirea în țară, am continuat colaborarea cu James Gross, am publicat împreună și planificăm noi proiecte.       

  • Care este cel mai important studiu, după tine, pe care l-ai publicat și despre ce este vorba?

Cred că studiul despre impactul reglării emoționale asupra deciziei în condiții de risc, publicat în revista Emotion în 2010. Eu am conceput experimentele și am scris articolul care a apărut în revista Emotion a American Psychological Association. Întâmplarea a făcut ca articolul să fie acceptat la scurt timp după ce ajunsesem la Stanford. Ideea de a studia efectele reglării emoționale asupra deciziei mi-a venit după ce am citit despre cercetări din psihologia economică, care arătau că oamenii exagerează riscurile atunci când iau decizii pe fondul emoțiilor negative. Știam de studiile lui Gross despre reevaluare, o strategie de reglare emoțională care reduce eficient emoțiile negative și m-am întrebat dacă folosirea acestei strategii ar putea reduce și efectele emoțiilor negative asupra deciziei. Și s-a dovedit că așa era. Preferatul meu este al doilea experiment, în care participanții au făcut sarcina de decizie chiar după ce aflaseră nota la un examen. Ipoteza mea a fost că cei care luaseră o notă mai mică decât se așteptau aveau să trăiască emoții negative mai intense și să evite riscurile în sarcina de decizie pe care le-am dat-o. Ipoteza s-a verificat și am descoperit că dacă participanții foloseau reevaluarea pentru a își controla emoțiile, efectul acestora asupra deciziei era mai slab. Într-un studiu publicat un an mai târziu, am arătat că folosirea reevaluării scade și susceptibilitatea la erori de decizie. Aceste studii sunt, cred, primele de psihologie economică din România și printre cele mai cunoscute articole pe care le-am publicat.     

  • Pe ce se axează acum cercetările tale?

Ca perspectivă generală, toate studiile din laboratorul meu se concentrează asupra antecedentelor și consecințelor emoțiilor, folosind metode psihologice și biologice. Astfel, ne interesează în ce măsură reactivitatea noastră la stres depinde de diferențe genetice și de mediu, cum ar fi expunerea la stres în copilărie. De asemenea, studiem efectele pe care emoțiile și reglarea emoțională le au asupra unor procese cognitive ca atenția și decizia, precum și relația dintre răspunsurile la stres și riscul pentru probleme emoționale cum ar fi anxietatea. Un alt subiect pe care îl studiem este legat de emoțiile induse de muzică și avem câteva studii foarte importante pe acest subiect. În toate aceste cercetări, folosim metode de psihologie, neurofiziologie, biologie moleculară și biochimie. De asemenea, încercăm să combinăm studii de laborator cu studii de teren sau online.        

  • Care este cea mai mare provocare profesională a ta?

Vreau să îmi fac treaba cât mai bine, atât la cursuri, cât și ca cercetător. Avem mult de recuperat. Comuniștii au desființat psihologia ca specialitate universitară, într-o perioadă în care Catedra de Psihologie de la Cluj se maturizase și avea premisele recunoașterii internaționale, prin specialiști ca Nicolae Mărgineanu. Această Catedră a trebuit reconfigurată după Revoluție pentru că psihologia internațională progresase mult între timp, devenind o știință interdisciplinară care profita deja de progresele metodologice din neuroștiințe. Ca să vă faceți o idee, când la noi era desființată psihologia din universități, în SUA se înființa prima asociație de neuroștiințe cognitive. Cred că miza actualilor universitari români din domeniul psihologiei, inclusiv a mea, este să dea deschidere interdisciplinară cursurilor și să facă cercetare competitivă la nivel internațional. Neuroștiințele cognitive sunt un domeniu de cercetare în care trebuie să ne afirmăm.  

  • La sfârșitul lunii iulie ai fost desemnat câștigătorul premiului „Tineri cercetători în știință și inginerie”. Ce reprezintă acest premiu pentru tine, în contextul în care ești câștigătorul numeroaselor astfel de concursuri?

Nu sunt multe competiții adresate cercetătorilor români și cred că ceea ce se face bine în grupurile de cercetare din România merită la fel de multă atenție ca reușitele cercetătorilor din diaspora românească. E frumos că tocmai un cercetător din diaspora a avut inițiativa de a încuraja cercetătorii buni din țară.

Eu am fost nominalizat de conducătorul meu de doctorat, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. Am mai fost recomandat de trei profesori, din Franța, Australia și România, care mă cunosc demult și la a căror părere țin. Evaluarea a fost făcută de o comisie de cercetători impresionantă, majoritatea din diasporă, așa că primul loc în clasament m-a onorat foarte mult. În plus, am cunoscut oameni pasionați și inimoși la festivitatea de premiere. Toate acestea au contribuit la importanța personală a premiului. Sper ca această inițiativă să capete susținere publică, prin Primăria Cluj-Napoca și sponsori, pentru a putea continua în anii viitori.       

  • Laboratorul pe care îl conduci este recunoscut pe plan național și internațional datorită numeroaselor cercetări publicate. Care sunt greutățile pe care le întâmpinați în timpul fiecărei cercetări?

În ultimii ani, activitatea din laborator s-a dezvoltat mult. Facem mai multe studii în paralel, iar în unele, cum sunt cele genetice, avem nevoie de sute de participanți. Ne bucurăm de voluntariatul studenților de la Psihologie, dar în ultima vreme am apelat și la voluntari din comunitatea clujeană. Nu s-ar putea face nimic fără participanți care să ne dea din timpul lor pentru a veni la laborator și a se lăsa evaluați cu o grămadă de metode, de la chestionare și testări cognitive computerizate la colectare de probe de ADN și salivă și până la investigații neuroimagistice și electrofiziologice. Ne străduim să facem experimentele instructive și antrenante pentru participanți, dar, de multe ori, ia foarte mult timp până analizăm datele și le putem explica în detaliu scopul și rezultatele studiului. Deci o dificultate pe care ne străduim să o depășim este întârzierea cu care informăm participanții despre finalitatea studiului. Sunt foarte preocupat de a da feedback participanților cât mai repede și sper că am reușit să reducem „timpul de așteptare” în ultimul an.

O altă dificultate este că acești participanți nu pot fi plătiți din fondurile de cercetare pe care le avem de la Guvernul României. În străinătate, acest lucru este posibil și cred că, dacă regulile s-ar moderniza și la noi, cercetările noastre ar putea atrage mai mulți voluntari. În rest, dificultăți sunt multe în cercetare. O să spun numai că sper ca fondurile pentru cercetare să crească, competițiile de granturi să fie obiective și să implice evaluatori internaționali, iar birocrația legată de aceste fonduri să nu mai fie atât de mare, atât la nivel național, cât și instituțional. Orice achiziție de aparat sau consumabil de cercetare este foarte dificilă și lentă la noi, e nevoie de o grămadă de hârtii și răbdare, vreme de luni de zile. La Stanford, cercetătorul are la dispoziție un card cu care poate face oricând achiziții mici, iar achizițiile mai mari iau maxim câteva zile. Fondurile disponibile aici și la Stanford sunt, de multe ori, comparabile, dar constrângerile birocratice de aici consumă prea mult din timpul cercetătorilor. Ar trebui să fim ajutați să ne concentrăm pe cercetare.              

  • Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive a publicat luna trecută un nou studiu. Despre ce e este vorba?

E primul studiu de tip interacțiune gene-mediu realizat în România, împreună cu colegi de la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie (UBB) și Departamentul de Biologie Celulară și Moleculară (UMF Iuliu Hațieganu). Studiul s-a concentrat asupra predispoziției de a trăi rușine și vinovăție la adolescenți și am vrut să vedem dacă aceste predispoziții sunt mai crescute la adolescenții care au istoric de traume în copilărie în general sau doar la cei cu un anumit profil genetic. Predispoziția de a trăi rușine și vinovăție este importantă pentru că, la niveluri crescute, reprezintă un factor de risc pentru depresie. Am studiat această predispoziție la adolescenți pentru că această perioadă de dezvoltare este asociată cu debutul tulburărilor emoționale. Teoria susține că trăsăturile emoționale se dezvoltă sub influența interacțiunii dintre diferențe genetice și de mediu, dar nu exista nici un studiu care să identifice astfel de interacțiuni în relație cu rușinea și vinovăția. Am studiat două variații genetice, în gena unei neurotrofine implicată în plasticitatea neuronală și în gena moleculei care controlează reciclarea neurotransmițătorului serotonină în creier. Am descoperit că traumele în copilărie se asociază cu predispoziția mai crescută de a trăi vinovăție doar la adolescenții care prezintă o anumită variantă a genei neurotrofinei. La modul general, aceste rezultate susțin perspectiva conform căreia diferențele genetice influențează sensibilitatea la aspecte de mediu, cum ar fi stresul în copilărie. Studiul a fost publicat în revista americană PLOS ONE și poate fi găsit pe site-ul laboratorului nostru, http://cognitive-neuroscience.ro/.   

  • Ai ales să rămâi în România. De ce nu ai plecat să lucrezi definitiv într-o altă țară?

Am avut responsabilități în țară de foarte devreme în carieră și le-am luat foarte în serios. În plus, mediul academic în care m-am format nu promova avantajele experienței într-un laborator de cercetare din străinătate, așa că nu am fost încurajat de profesori să plec pentru a îmi continua formarea în altă țară. Aceasta a fost alegerea mea, cu judecata de la 20 de ani, și mi-o asum cu toate avantajele și costurile de care am devenit conștient cu timpul. Mediul în care se dezvoltă studenții mei e diferit de cel în care am crescut eu și sper că îi ajut să uite de granițe și atașamente și să se concentreze pe pregătirea lor științifică, care ar trebui să îi facă competitivi pentru poziții de cercetare de oriunde din lume. Bunii profesioniști sunt cetățeni ai lumii, așa că singura grijă a tinerilor, inclusiv a celor care învață cercetare, trebuie să fie atingerea unui nivel de performanță competitiv. Dacă vrem să ne ținem tinerii cercetători în țară sau să atragem cercetători din alte țări, trebuie să le oferim oportunități de carieră în cercetare, adică să se creeze posturi de cercetător cu salarii demne de Uniunea Europeană și instituții performante în care acești tineri să vrea să lucreze. Suntem deocamdată foarte departe, cel puțin în domeniul psihologiei și neuroștiințelor.       

  • Numele tău apare într-o mulțime de lucrări, cercetări și articole atât din țară, cât și din străinătate. Întrebarea mea este: ai avut timp în adolescență, dar și acum, pentru tine? Care sunt pasiunile tale?

Cariera a fost importantă pentru mine de la început și i-am dedicat mult timp. Așa am fost crescut și așa sunt. Cred ca trebuie să muncim ca să descoperim cine suntem, ca să fim utili altora și ca să nu ne irosim viața. Am, sigur, și preocupări personale, care îmi îmbogățesc viața zilnic, mă echilibrează și îmi dau perspectivă. Iubesc muzica clasică din adolescență, iar ca adult, am făcut o adevărată pasiune pentru operă, atât de mare încât am încercat la un moment dat chiar să cânt. Citesc literatură și mă bucur că s-a scris mai mult decât voi putea citi vreodată. Și îmi place mult să mă plimb în natură.       

  • Ce le transmiți studenților care se înscriu la Facultatea de Psihologie în Cluj-Napoca?

Să fie deschiși la tot ceea ce le oferă această școală ca să își poată descoperi din timp afinitățile. Nu toată lumea poate fi cercetător, la fel cum nu toată lumea poate fi psihoterapeut. Și nu știi de la început ce ți se va potrivi. Eu, de pildă, am venit la facultate cu veleități de psihoterapeut și iată ce a ieșit! Facultatea îți oferă posibilitatea să afli ce presupune cariera în fiecare din domeniile din psihologie. Cursurile îți arată direcția, dar „antrenamentul” depinde de fiecare. Aprofundarea subiectelor de la cursuri prin lectură pe cont propriu e indispensabilă pentru a deveni bun profesionist. Sper că studenților le vor plăcea cursurile de neuroștiințe și genetică pe care le voi preda în anul I și că vor vizita Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive.    



2 Comments

  1. Cu deosebita admirație,
    nimic nu este ușor, ne confruntam zilnic cu greutati și bariere ,dar profesia făcută cu pasiune cred ca face parte din starea noastră interioara, din noi. Traiana Lupu, psiholog,c-ta.

  2. Domnul profesor Miu mi-a predat in facultate, la Cluj. Datorita dansului si a profesorului David, am invatat ce este demersul stiintific si gandirea critica. Se pare ca in ziua de azi, aceste doua concepte sunt straine multor oameni. Le multumesc cu aceasta ocazie. Urmaresc cu mare interes activitatile dansilor.

Lasă un răspuns

Site creat de