Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

În lumea sportului, perseverența și pasiunea sunt adesea cheia succesului. În cadrul echipei de handbal feminin „U” Cluj, aceste valori sunt reprezentate de căpitanul echipei, Cristina Crețu.
Am avut privilegiul de a sta de vorbă cu Cristina Crețu, descoperind parcursul ei în lumea handbalului, provocările pe care le-a întâmpinat și aspirațiile sale pentru viitor. În linii mari, interviul aduce în prim plan dedicația și entuziasmul cu care fiecare jucătoare își urmează visul, în pofida obstacolelor financiare și a presiunii competiționale.
Bună ziua! Povestea mea în handbal începe la vârsta de 12 ani, în Braşov, când mi-am rugat părinţii să mă ducă să “joc şi eu handbal ca la televizor”, ei fiind mari fani ai echipei Oltchim şi Rulmentul Braşov pe vremea aceea. Primii mei antrenori au fost doamna Mariana Tîrcă şi domnul Dumitru Berbece, care m-au învăţat abecedarul handbalului şi care mi-au insuflat pasiunea pentru acest sport.
Pentru echipa din Cluj joc de vara trecută şi am ajuns aici prin intermediul antrenorului Ioan Ani-Senocico, cu care am discutat în perioada barajului de promovare şi am ajuns la un acord comun în semnarea unui contract.
Postul pe care evoluez este cel de extremă stângă, un post unde se aleargă foarte mult şi în viteză. În anii de juniorat am mai jucat şi pe alte posturi, centru şi inter stânga, deoarece mă adaptam uşor oricărei situaţii din teren, dar după ce am ajuns la seniorat, postul de extremă a rămas de bază şi este locul unde mă simt cel mai bine şi unde îmi pun în evidenţă calităţile fizice.

Atmosfera din cadrul echipei este una foarte plăcută, suntem un grup de fete tinere, muncitoare, ambiţioase, facem ceea ce ne place cu zâmbetul pe buze şi lucrul acesta îl transmitem şi în meciurile oficiale, unde dăm totul să ieşim învingătoare.
Obiectivele mele individuale se rezumă la a ajunge să joc din nou în prima ligă, campionatul din România fiind unul dintre cele mai puternice din lume. Mi-aş dori să se întâmple acest lucru cu echipa “U” Cluj, însă din nefericire, handbalul feminin din Cluj nu mai este considerat prioritar ca acum ceva ani.
Pentru sezonul actual, ne dorim să ajungem la turneul de baraj al ligii naţionale şi să aducem lumea la sală, pentru că totul s-ar simţi diferit cu tribunele pline susţinând echipa locală.
Rutina mea de antrenament se descrie prin faptul că vin la sală cu 40 de minute înainte de ora antrenamentului, mă ocup de problemele fizice dacă există, iar apoi intru în sală şi fac un set de exerciţii care mă ajută să îmi pregătesc organismul pentru efortul ce urmează.
Pentru meciurile importante, totul începe din vestiar după părerea mea, ascultăm muzică, ne insuflăm o energie pozitivă una alteia, iar înainte să intrăm la încălzire avem un obicei al nostru, unde ne strângem în cerc toate şi spunem câte o încurajare.
După părerea mea, obstacolele cele mai importante cu care ne confruntăm sunt bugetul mic alocat echipei de handbal şi faptul că lotul echipei nu este complet. De aici rezultă şi provocările noastre: salarii mai mici ca ale echipelor din divizie care la momentul actual îşi doresc promovarea, lipsa unor jucătoare cu experienţă.
Noi suntem optimiste şi sperăm că lucrurile se vor îmbunătăţi de la an la an.
Susţinerea pe care o primim nu este una extraordinară, mai ales din prisma faptului că echipa se află în liga a doua, presupun. Dacă lumea ar începe să vină mai des la meciurile noastre, totul ar prinde un alt contur şi probabil s-ar alătura echipei şi sponsorizări care să ajute la construirea peformanţei noastre.

Din punctul meu de vedere, echipa are un parcurs bun în acest început de an, chiar dacă avem o înfrângere pe terenul celor de la Turda. Suferim mai mult pe partea de apărare decât pe cea de atac, asta şi din cauza omogenităţii care încă nu s-a creat îndeajuns între noi; având şi modificări de lot faţă de anul trecut.
La antrenamente lucrăm foarte mult pe partea de comunicare între noi pe faza de apărare, iar asta s-a văzut prin reuşita meciului de la Oradea, unde am avut un meci greu de fiecare data.
Este destul de greu să aleg un moment favorit cu echipa “U” Cluj. Asta, pentru că noi trecem meci de meci printr-un carusel de emoţii şi la fiecare victorie a noastră ne bucurăm din tot sufletul. Pot însă să menţionez tot ultimul nostru meci, cel disputat la Oradea. Pentru că am muncit foarte mult pentru pregătirea acestui joc, am simţit unitatea grupului, iar bucuria victoriei de la final a fost incomparabilă.
Pe termen lung, cum am menţionat şi mai sus, dorinţa mea cea mai mare este să joc din nou în prima ligă. Ataşându-mă foarte repede de oraşul Cluj şi de colectivul de la echipa de handbal, pot spune sincer că aspir să ajung cu echipa “U” Cluj în prima ligă într-un viitor apropiat. Îmi doresc sa “reînvie” handbalul în acest oraş cum a fost odată Jolidonul, şi de ce nu, chiar şi mai sus.