Andrei Budescu este un artist vizual din România și un reprezentant al tinerei generații de artiști fotografi.
Andrei Budescu a fost fascinat de camere și fotografii de când era copil. S-a născut la Iași, pe data de 1 ianuarie 1982 și a absolvit, în 2005, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, secția Fotografie – Video – Procesare Computerizată a Imaginii. În anul 2009 începe să predea la aceeași universitate pe care a absolvit-o, iar în anul 2011 și-a primit doctoratul și a devenit lector doctor universitar. Predă Istoria fotografiei și multimedia la Departamentul Foto-Video și Imagine Prelucrată. A participat la o serie de rezidențe și ateliere de artiști din România, SUA și India.
Reporter: Când v-ați descoperit pasiunea pentru fotografie?
Andrei Budescu: Vorbind din amintiri, cred că eram pe la vârsta de 7-8 ani când am devenit fascinat de fotografie. Mi se părea magie curată! Nu înțelegeam ce se petrece în interiorul aparatului de fotografiat, dar cu timpul am început să deslușesc.
Reporter: Când ați decis că această pasiune trebuie împărtășită și cu ceilalți și ați devenit profesor?
Andrei Budescu: Nu cred ca am avut un moment decisiv pentru a împărtăși cunoștințele. Pasiunea a venit pe parcursul studenției când eram într-un schimb constant de informații cu colegii mei. Ulterior am avut câteva workshop-uri și am văzut că lumea a fost receptivă, ceea ce m-a încurajat să continui, iar în învățământ am început să lucrez din 2007.
R: Cât de greu v-a fost să lucrați cu studenții în mediul on-line pe timpul pandemiei?
A.B.: Nu a fost foarte greu dar mi-a lipsit interacțiunea cu studenții din atelierele departamentului. Consider că pentru învățământul artistic este necesar dialogul și schimbul de informații față în față. Ideile iau naștere în contextul dialogului dintre învățător și învățăcel. Online, lucrurile sunt mai „reci” și tindem să fim mai sfioși în fața camerelor web.
R: Cine sau ce vă inspiră în această artă a fotografiei?
A.B.: Greu de spus… Inspirația se află în jurul nostru dacă ești dispus să o „cauți”. Orice poate stârni idei în imaginație. În final natura este sursa majoră de inspirație a artiștilor.
R: De-a lungul carierei ați avut atât expoziții solo, cât și de grup. Cum decurgea organizarea unei expoziții proprii în comparație cu una de grup?
A.B.: Chiar dacă expoziția este de grup sau solo, marea bătaie de cap îi revine organizatorului. În general, în cadrul expozițiilor de grup efortul este comun iar sarcinile se împart între participanți. În schimb, cred că aceste expoziții au o putere și un impact aparte. Energia de care dispune grupul reprezintă un mare avantaj.
R: Ați interacționat cu arta atât la noi în țară, cât și în străinătate. În ce loc v-ați simțit cel mai aproape de fotografie?
A.B.: Cel mai aproape de fotografie m-am simțit în Statele Unite ale Americii. Există o cultură și o apreciere aparte pentru fotografie acolo. Unii din cei mai cunoscuți fotografi sunt din SUA: Ansel Adams, Edward Weston, etc.
R: Cât de mult diferă arta de la o țară la alta, făcând referire la locurile în care ați fost? A.B.: Consider că în zilele noastre arta contemporană este cu adevărat universală. Nu cred că diferă foarte mult de la o țară la alta. Culturile au împrumutat foarte multe elemente între ele încât devine tot mai greu să distingi dacă un artist este din Asia, Europa, Africa sau America.
R: În ce mod v-a afectat pandemia modul de viața și interacțiunea cu arta?
A.B.: Pandemia m-a „forțat” să reiau proiectele vechi, să le pun în ordine și să revizuiesc materialele. A fost o perioada creativă pentru mine în ciuda izolării. M-am bucurat să redescopăr imagini vechi, cărora nu le-am dat o importanță deosebită la momentul potrivit. Așadar, m-am ales cu câteva proiecte revitalizate și cred că a avut un efect benefic pentru mine. Arta poate fi terapeutică în situațiile dificile ale vieții.
