Politic

Investiţii noi la Spitalul pentru Copii Cluj

spitale paste cluj 2018

Plenul forului administrativ judeţean a adoptat miercuri, 26 iulie, un proiect de hotărâre privind o serie de noi investiţii la Spitalul pentru Copii Cluj.

Necesitatea derulării acestei investiţii în cadrul secţiei Pediatrie II a Spitalului de copii este determinată de vechimea şi starea de degradare accentuată a celor două corpuri de clădire situate pe strada Crişan din municipiul Cluj-Napoca, acestea având, în prezent, consumuri energetice respectiv încălzire, apă caldă şi iluminat, foarte mari.

 

În mod concret, în vederea îndeplinirii obiectivului acestui proiect, respectiv cel de creştere a eficienţei energetice, vor fi realizate o serie de lucrări care vizează în special izolarea termică a pereţilor exteriori ai celor două clădiri, izolarea conductelor de încălzire şi a celor de apă caldă, înlocuirea corpurilor de iluminat interior existente cu lămpi de tip LED care conferă o eficientă energetică ridicată şi un consum redus de energie, instalarea de panouri fotovoltaice etc.

Toate aceste noi investiţii vor contribui la reducerea consumurilor de energie din surse convenţionale şi diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât consumul anual specific de energie primară – încălzire, apă şi iluminat este preconizat a scădea cu minim 30%, până la valori cuprinse între 170 şi 200 kwh/mp2/an.

În ceea ce priveşte sursele de finanţare ale acestei investiţii în valoare totală de 2.339.354,64 lei, acestea se constituie atât din asistenţă financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională, în sumă de 1.892.701,69 lei, cât şi din contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de 446.652,95 lei.

20374396 1384586901654921 301542764836721358 n

Menţionăm în acest context faptul că Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii este un spital universitar de prestigiu al medicinei romaneşti care îşi desfăşoară activitatea în opt locaţii diferite din municipiul Cluj-Napoca, fiind format din 15 secţii care totalizează un număr de 506 de paturi.

Aici se desfăşoară atât activitate medicală specifică de îngrijire a copiilor bolnavi din judeţul Cluj şi din alte peste 30 de judeţe ale tării cât şi o intensă activitate didactică şi ştiinţifică. În ceea ce priveşte Clinica Pediatrie II a Spitalului, în care se află cele două corpuri de clădire edificate acum mai bine de un secol, această unitate oferă servicii medicale nou-născuţilor, sugarilor, copiilor şi adolescenţilor până la vârsta de 18 ani, într-o multitudine de domenii, care variază de la pediatrie generală la oncologie pediatrică” se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.



Lasă un răspuns

Site creat de