Sezonul de plecat în State cu programul de muncă pentru studenţi tocmai a început, şi oricine pleacă dincolo se întoarce schimbat. E inevitabil. Şocul cultural, schimbarea de fus orar, distanţa faţă de familie, îi fac pe tineri să vadă lucrurile cu alţi ochi.
O studentă din Cluj-Napoca ne împărtăşeşte câte ceva din experienţa ei de vara trecută, când a fost plecată în statul Utah.
Partea I – totul pare roz
“Nici nu avem o săptămână de când am aterizat pe tărâmul American, şi deja am observat şi experimentat câteva lucruri:
La aeroportul din Salt Lake City primeşti îngheţată dacă trebuie să stai mai mult la check-in Dacă îți faci rezervare la una din companiile prezente la terminalurile din aeroport, te duce doar pe tine la destinație, nu trebuie să aștepți ‘pana se ocupă toate locurile’;
Drumurile sunt largi, au 5 benzi pe un sens, fără gropi, iar șoferii conduc foarte relaxați;
În orășelul Park City unde vom sta tot sezonul estival, trecerile de pietoni sunt marcate doar cu 2 linii albe și eventual umplute cu roșu, dar nu la toate iar șoferii opresc înainte să intenționezi să treci strada; semafoarele sunt drăguțe, iar pt trecerile de pietoni au o palmă roșie și un omuleț verde; stațiile de autobuz sunt micuțe dar foarte practice, cu programul deja stabilit pt fiecare linie de bus pe tăblițe- și chiar sunt punctuale.
De asemenea, să te dai cu busul e moca, în tot orașul; dacă alergi după autobuz sau vrei să afli unde trebuie să ajungi/cobori, șoferul îți răspunde cu mare plăcere.
Drumurile sunt toate asflatate, iar pe margine vezi iarba tunsă la același nivel, copaci frumoși, îngrijiți și fără pic de mizerie pe jos; Casele de aici sunt foarte drăguțe și practice, fără garduri sau câini legați, dimpotrivă, locuitorii au mașini încăpătoare și duc și câinii la plimbare;
Fiindcă Park City e renumit pt practicarea diverselor sporturi, și o stațiune montană în același timp, cele câteva magazine au niște prețuri ca și cele de la benzinăriile noastre, așa că am mers cu autobuzul până în Kimball junction, un fel de Polus center, însă de 2 ori mai mare, să facem niște cumpărături;
La shopping ne-am distrat de minune fiindcă am găsit lapte în bidon de 3 litri, ouă fierte în pungi vidate, făină ‘little size’ la pungă de 3 kg, miere în dozatoare, cereale în butoaie, bere la doză cât două de-ale noastre, ceapă exagerat de mare, ca și sânii unei tipe din Playboy, chifle, cornuri, brioșe și gogoși pe rafturi, nu ca și la Panemar.
Cu alte cuvinte, muuulte dulciuri și ‘organic food’.
În încăperea unde locuim, suntem doar 2 persoane și avem mașină de spălat vase, dar nu și de rufe.”
Partea II – trezirea din reverie
„Nici nu sunt la jumatea perioadei de ședere aici în America asta și deja m-am cam plictisit; oamenii sunt parșivi și pe interes, deși aparent îți sunt alături. Bullshit!
Deja am învățat și chiar apreciez ceea ce familia mea face pt mine. Poate ca a fost nevoie să mă îndepărtez de ei (o perioadă, fiindcă nu aleg să trăiesc forever printre străini, mai ales cât îi am pe părinți și bunici în viață), pt a fi mai responsabilă, a mă trezi singură dimineața și a merge la job, pt a găti și a face cumpărături necesare, nu tot ce cred eu ca-mi folosește. Less is more!
Acum am bani, nu-s pe zero, ca orice student, însă tot degeaba dacă nu pot cumpăra o vorba bună sau o îmbrățișare caldă.
Și, tot ce contează, e să fii omul potrivit în momentul potrivit, dar mai ales să cunoști limba și cultura în țara/lumea în care te-ai băgat; altfel te-au ciuruit!
Nu tot ce zboară se poate mânca, iar faptele dovedesc vorbele.
They did not say it’s easy, just that it’s gonna be worth it! “
Articol realizat de Mihaela Handria
