Clujul are viață. Are sufletul lui propriu – un suflet ale cărui culori, forme și oscilații i le dăm noi, oamenii, prin felul în care alegem să ne manifestăm, chiar cu riscul de a fi expuși.
Mesajele de pe pereții Clujului sunt poate unul dintre cele mai puternice exemple care susțin arta în cel mai pur sens al său: sinceritate materializată în cuvinte, faptul că acele cuvinte sunt mult prea mari ca să mai încapă în noi, simțind nevoia să le strigăm în gura mare.
Pe lângă funcția lor, aparent estetică, aceste mesaje reprezintă o formă foarte puternică de comunicare vizuală care încearcă cu ardoare să monitorizeze și să expună, în cel mai sincer mod , pulsul, fericirile și tristețile, revoltele și trăirile oamenilor Clujului.
Asta mă duce cu gândul, în primul rând, la întrebarea: ce îi determină pe acești oameni să își expună pe ziduri aceste gânduri și trăiri interioare, chiar intime? Care e acest impuls lăuntric care-i face să-și pună sufletul pe tavă, în văzul tuturor?
Am ajuns să cred că răspunsul e tocmai ăsta, faptul că zidurile sunt o poartă deschisă spre exterior, mesajele devenind astfel unele universale, lucruri pe care poate mulți le gândim dar nu avem curajul să ni le exprimăm nici măcar nouă înșine.
Deși aceste inscripții sunt anonime, ele devin, odată cu uscarea vopselei de pe perete, ale tuturor, ne ragăsim în ele. Dar ce exprimă aceste “sms-uri” de fapt?
303 mii de suflete, 303 mii de perechi de ochi – câteva cuvinte. Tu ce vrei să însemne pentru tine?
Singura supradoza benefică pentru oameni sunt… oamenii?
The planet is fine because of beautiful people…
Scriu, deci exist.
Tu ce iubești? Stelele, cerul, vinul sau poate:
Tu ce faci de apocalipsă? Sau… facem noi apocalipsa?
Gol, dor, cine mai știe care e diferența… ?
Eu zic să-i urmărim; cred că se duc în locuri frumoase…
Pentru ce aliniere de planete îi mulțumim azi Universului?
Articol realizat de Jocaliciuc Sebastiana *fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook "Off The Walls"
