IT, Important, Liceu

Mind Generation – cursuri şi tabere deosebite în această vară: în natură, la sediul firmei sau online

Mind Generation – cursuri şi tabere deosebite în această vară: în natură, la sediul firmei sau online

În cadrul programului Școala de Vară de Matematică și Informatică pentru copii, Mind Generation vă oferă posibilitatea înscrierii la cursuri şi tabere care combină distracţia, învăţatul şi mişcarea în aer liber.

Mind Generation este un centru de matematică şi informatică deschis în 2018 în Cluj. Până acum, centrul a reuşit să strângă în jurul său peste 800 de copii, foşti sau actuali elevi, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

Cu cele două componente – matematica şi informatică (incluzând şi matematica distractivă pentru cei mici şi robotică) – cursurile acoperă o plajă largă de nevoi ale copiilor, începând de la grădiniţă şi până la liceu.

Într-o atmosferă prietenoasă şi plăcută, cu atenţie pentru fiecare copil, cu focus pe calitate, şedinţele de matematică se desfăşoară atât în grup cât şi individual, şi adresează nevoilor de bază: înţelegerea noţiunilor principale, exersarea lor, mergând apoi spre aprofundare şi performanţă, astfel încât copiii să fie bine pregătiţi pentru toate etapele şi examenele pe care le au în faţă, fără să aibă lacune şi dificultăţi.

Cel mai bine vorbesc rezultatele şi feedback-urile elevilor şi părinţilor. Anul acesta, din 19 copii de clasa a VIII-a pregătiţi pentru examenul de Evaluare Naţională, 12 copii au avut note între 9 şi 10, patru copii între 8 şi 9 şi trei copii între 7 şi 8.

În ceea ce priveşte cursurile de informatică, acestea sunt un adevărat deliciu pentru copii.

Începând din grădiniţă, de la 6 ani cu robotica, apoi din clasa a II-a învaţă programare şi algoritmi sub formă de joacă, construiesc propriile animaţii şi jocuri, dar şi desene geometrice, spectaculoase şi pline de fantezie.

Vara aceasta, după un an de pandemie, se simte nevoia de tabere cu prezenţa fizică, în mijlicul naturii, mai mult ca oricând.

Taberele Mind Generation au ca tematica matematică, matematica distractivă, jocuri logice, robotică şi programare, dar îmbina aceste activităţi într-un mod foarte plăcut cu drumeţii şi activităţi în aer liber şi se axează pe grupuri relativ mici.

Este vorba de grupuri de maximum 10-12 copii, astfel încât să fie un real câştig pentru fiecare copil, să i se poată acorda fiecărui participant atenţia şi grija necesară pentru a acumula cu adevărat cunoştinţe.

Pentru această vară au fost organizate:

Tabăra de Robotică şi Programare în mijlocul naturii, la Vadu Crisului, într-un cadru minunat. Tabăra avut loc în perioada 5- 11 iulie şi a reunit 8 copii, cu vârste între 11 şi 13 ani. Vă asigurăm că distracţia a fost maximă! Proiecte de echipă, socializare, aer curat, mişcare şi multe cunoştinţe noi accumulate, despre algoritmi, programare, logică.

Tabăra de Geometrie în natură – pentru copiii care au terminat clasa a VI-a (perioada 9-13 august)

Aceşti copii au avut neşansa să înceapă geometria în plină pandemie, în online. Nu au putut fi învăţaţi cum să ţină un echer în mână, cum să ducă o perpendiculară, o paralelă cum să măsoare gradele unui unghi, cum să traseze un cerc.

Au nevoie mare de lecţii fata în fata şi de reluat noţiunile, deoarece din toamnă vor intra puternic în materia clasei a VII-a care este foarte densă.

Cost tabără: 1180 lei, 4 nopţi, 5 zile de cursuri matematică (focus pe geometrie), drumeţii, aer curat, prietenii şi distracţie.

Tabăra de Matematică în natură – pentru copiii care au terminat clasa a VII-a – perioada 9-13 august

Este o tabără de pregătire pentru clasa a VIII-a. Vor fi recapitulate noţiuni importante din clasele V-VII, într-o atmosferă relaxată, înconjuraţi de natură şi de energia ei binefăcătoare.

În plus, pentru că evident în 5 zile nu se vor putea parcurge toate capitolele din clasele V-VII, participanţii vor primi materiale – atât teorie cât şi probleme – pentru toate capitolele care nu au putut fi tratate în tabără.

Cost tabără: 1180 lei, 4 nopţi, 5 zile de cursuri matematică, drumeţii, mişcare în aer curat, socializare şi multă distracţie.

Tabăra de Matematică şi Jocuri Logice – perioada 20-24 august, Vadu Crişului

Această tabără este dedicată copiilor între 8 şi 12 ani (clasele II – V), din nou la Vadu Crişului, la pensiunea Belvedere, o locaţie minunată unde întotdeauna atât copiii cât şi profesorii lor se simt atât de bine.

Camere cu baie proprie, foişor unde încape toată lumea la umbră, curte mare în care se pot desfăşura jocuri şi activităţi cu mişcare şi multă distracţie.

Un pic de recapitulare la matematică, probleme interesante, matematica distractivă prin care sunt atraşi copiii spre matematică.

Jocuri logice, incitante, care pun gândirea la contribuţie!

Cost tabără: 1180 lei, 4 nopţi, 5 zile de matematică, matematică distractivă, logică, drumeţii, mişcare în aer curat, socializare şi multă distracţie.

Iar pentru copiii care doresc să participe la tabere urbane, sunt organizate următoarele tabere urbane / cursuri intensive, care au loc la sediul societăţii, Calea Mănăstur nr.31:

Tabără Intensivă de Matematică pentru cei care intră în clasa a V-a, 2h / zi, cost: 250 lei:

  • 26 iulie – 30 iulie
  • 6 – 10 septembrie

Tabără Intensivă de Matematică pentru cei care intră în clasa a VI-a, 2h / zi, cost: 250 lei:

  • 6 – 10 septembrie

Tabără Intensivă de Matematică pentru cei care intră în clasa a VII-a, 2h / zi, cost: 250 lei:

  • 26 iulie – 30 iulie
  • 6 – 10 septembrie

Tabără Intensivă de Matematică pentru cei care intră în clasa a VIII-a, 2h / zi, cost: 250 lei pentru 5 zile, 400 lei pentru 10 zile:

  • 30 aug – 3 sept
  • 6 – 10 septembrie

Tabără Intensivă de programare Scratch (începători) (8-12 ani), 2h / zi, cost 250 lei:

  • 2 – 6 august

Aceasta este cea mai utilizată platforma pentru a învăra programare la vârste fragede: Scratch.

Proiecte haioase, personaje distractive, învăţăm prin joacă!

Tabăra Robotică (6 – 11 ani) – 2h / zi, cost 250 lei

  • 16 – 20 aug
  • 23 – 26 aug

Roboţeii Dash & Dot, cei mai simpatici din lume, îi aşteaptă pe copii la joacă, cu noi aventuri şi provocări. Învăţăm prin joacă!

Iar cei din alte oraşe (sau alte ţări), care doresc să participe la tabere şi cursuri online, au posibilitatea să aleagă dintre:

Tabără Intensivă de Matematică pentru cei care intră în clasa a VIII-a, 2h / zi, cost: 250 lei pentru 5 zile, 400 lei pentru

  • 10 zile:
  • 30 aug – 3 sept
  • 6 – 10 septembrie

Tabără Web Design şi Securitate pe Internet (9 – 12 ani), 2h/zilnic; cost: 250 lei

  • 26 iulie – 30 iulie
  • 2 – 6 aug

Tabără Utilizare PowerPoint şi Word (9 – 12 ani), 2h/zilnic; cost: 250 lei

  • 26 iulie – 30 iulie
  • 2 – 6 aug

Tabără Intensivă de programare Scratch (începători) (8-12 ani), 2h / zi, cost 250 lei:

  • 2 – 6 aug

Înscrieri:

Locurile sunt limitate, parţial sunt deja ocupate, deci grăbiţi-vă!

Află mai multe despre Mind Generation aici:



Lasă un răspuns

Site creat de