Studentie, Important

O echipă de studenţi din Cluj a reprezentat România şi Republica Moldova în finala concursului European BEST Engineering Competition (FOTO)

UTCN

Patru studenţi din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) au participat în Belgrad (Serbia) intre 1 si 10 august la faza internaţională a „European BEST Engineering Competition”.

Echipa „Buildin` Green” formată din Melanie Renate Hărșan – Inginerie Electrică, Valentina Honceru – Arhitectură, Sorin Marian – Calculatoare şi Tehnologia Informației şi Tudor-Andrei Eduard – Arhitectură au obţinut locul VII în ultima fază a respectivei competiţii în care s-au confruntat cu cele mai bune echipe din Europa. În total, au participat 119 studenţi de la cele mai bune facultăţi cu profil tehnic de pe continent.

Fiind un concurs practic am încercat mai mult să ne documentăm în legatură cu probele din anii anteriori, modul de desfăşurare a concursului și ne-am axat pe concretizarea unor principii și concepte inginerești, pe diferite teme, care ar putea fi aplicate și în circumstanțe mai neconvenționale.

Pentru proba pregatită de Autodesk, a trebuit să învățăm în perioada de dinainte a concursului noul program de modelare 3D, Fusion 360, astfel încât să fim capabili să ne modelăm 3d, prototipul propus.

Desigur că în final probele au fost adevărate provocări, însă până la urmă acesta este farmecul acestui concurs” a declarat pentru cluju.ro Valentina Honceru de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Cluj-Napoca.

Proba nr.1 , propusă de Autodesk- From Packaging to Distribution, a avut ca scop realizarea unei linii de ambalare automatizată, capabilă să preia un obiect fragil, și să îl împacheteze într-o cutie cu polistiren, în așa fel încât să reziste unei căzături de 5,6 m.

14339788_1184228118287671_1373688587_o„În cazul nostru obiectul fragil a fost un ou și prototipul propus trebuia să plieze o cutie, să introducă oul și materialul protector, fără intervenția manuală a participanților.

De asemenea, prototipul propus a trebuit modelat 3D în noul program dezvoltat de Autodesk, Fusion 360.

Noi am proiectat un prototip “automatizat”, controlat doar cu ajutorul unor sfori care declanșau diferite mișcări ale liniei de asamblare, folosind doar materiale neconvenționale: OSB, polistiren, cuie, sfoară, tuburi, șipci, etc” a adaugat Andrei-Eduard Tudor din cadrul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism Cluj-Napoca).

Proba  nr. 2, Land Mines, a fost propusă de BEST şi a avut ca scop crearea unui prototip capabil să caute, să transporte şi să dezamorseze minele/bombele rămase în urma războiului din Iugoslavia.

În cazul nostru minele erau reprezentate de  ouă ascunse într-o cutie cu pământ. Dezamorsarea minei (oului) consta în eliminarea conţinutului acestuia. Pentru a goli conţinutul, oul trebuia găurit în două mici arii aflate la cele două capete, fiind necesară o golire de minim 70% din conţinut pentru a fi considerat dezamorsat. Dacă aceste condiţii nu se îndeplineau, oul se considera nedezamorsat.

La această probă am reuşit să realizăm un dispozitiv care să scoată ouale din nisip şi să le aducă, pe rând, pe un pat realizat din polistiren. De aici, oul era imobilizat şi se acţiona în sensul golirii conţinutului acestuia, cu ajutorul unei foarfece realizată din placă de OSB şi şuruburi. Pe unul din braţele  foarfecii se regăsea o seringa care avea la capăt un tub subţire şi un şurub, acestea ajutând la pomparea aerului printr-un capăt al oului în scopul eliminării mai rapide a conţinutului.

Se puncta, de asemenea, utilizarea unui număr cât mai mic de materiale şi respectarea zonelor marcate de către juriu în realizarea şi acţionarea dispozitivelor” ne-a povestit Sorin Marian de la Facultatea Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei din Cluj-Napoca.

Studentii din Cluj au obţinut locul VII în ultima fază a „European BEST Engineering Competition” în care s-au confruntat cu alţi peste 100 de studenţi de la cele mai bune facultăţi cu profil tehnic din Europa.14329410_1184228271620989_1867061109_o

Anul acesta la etapa finală a concursului au participat, în total, la cele două categorii Team Design şi Case Study,  119 studenţi din Europa. Participând la categoria Team Design, am avut ca temă dezvoltarea unor prototipuri din materiale neconvenţionale, care să fie capabile să îşi îndeplinească misiunea.

Competiţia a constat din 2 probe, fiecare având o temă bine definită. S-au acordat punctaje pentru ambele probe şi s-a realizat un clasament după fiecare. În urma primei probe ne-am clasat pe locul 5, iar în urma punctajului final, am obţinut locul 7.

Important este faptul că am ajuns până acolo şi că am reprezentat cu mândrie România şi Republica Moldova la un concurs European de inginerie care-i aduce în prim plan pe cei mai buni studenţi a adaugat Sorin Marian.

Drumul parcurs până la etapa finală a concursului EBEC 2016 a fost unul care ne-a provocat la fiecare pas, etapa locală, etapa regională, ajungând ca la finalul călătoriei să fim reprezentanţii României şi ai Republicii Moldova la etapa europeană. Faptul că am făcut parte din acest ultim cadru a reprezentat o onoare pentru noi, un prilej de a concura cu cei mai buni studenţi selectaţi din fiecare colţ al Europei. Fără doar şi poate a reprezentat o experienţă memorabilă care nu numai ca ne-a ţinut în febra competiţiei timp de 4 zile, dar care ne-a oferit ocazia să legăm prietenii cu oameni de diferite naţionalităţi, frumoşi, deschişi, gata să-şi împărtăşească cunoştintele, ideile, cultura ţării din care provin. Pe lângă toate acestea am profitat de timpul liber pentru a explora oraşul Belgrade şi frumoasele regiuni din vecinătatea acestuia.

EBEC e mult mai mult decât o simplă competiţie, e şi o punte de legătura între studenţi şi industrie pentru că probele sunt propuse în colaborare cu parteneri, companii (ex. Autodesk, EATON, European Patent Union, etc.). Participarea la acest concurs de o asemenea anvergură a însemnat pentru noi ocazia de a ne reprezenta cu mândrie ţara şi Republica Moldova, ne-a ajutat în dezvoltarea abilităţilor tehnice, practice,  cât şi a spiritului de echipă. Am avut oportunitatea de a fi creativi, de a inova, de a aplica toate cunoştinţele inginereşti în proiectarea şi realizarea concretă a mecanismelor propuse prin cele două probe” a povestit Melanie Renate Hărşan (Facultatea de Inginerie Electrică Cluj-Napoca) pentru cluju.ro.



European BEST Engineering Competition (EBEC) este cea mai mare competiție inginerească din Europa. In fiecare an, organizația studențească europeană BEST desfășoară acest proiect imens care reunește peste 6500 de studenți de profil tehnic din toate colțurile Europei, în colaborare cu multe companii de prestigiu.





Lasă un răspuns

Site creat de