Bianca Răzor este studentă în anul II la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, specializarea Management, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. De câțiva ani, Bianca a obținut rezultate foarte bune ca atletă, atât la juniori și tineret, dar și ca titulară a lotului olimpic de seniori.
Studentă UBB, pregătită de antrenoarea Ana Claudia Ille, a câștigat multiple medalii pe plan național și internațional, cele mai recente fiind obţinute în 2015: campioană națională la proba de 200, 400 și ștafetă 4×400 m plat, campioană balcanică la seniori în probele de 400 și ștafetă 4×400 m plat, campioană europeană de tineret la proba de 400 m plat, medaliată cu argint la Cupa Europei din Creta și vicecampioană la Mondialul Militar din Coreea de Sud.
In 2015 aceasta a participat și la Campionatul Mondial de Seniori din Beijing, China, unde, deși s-a oprit în semifinalele competiției, a reușit să realizeze cel mai bun timp al ei, 50″37/100, rezultatul fiind cu atât mai încurajator cu cât în mod normal Bianca concurează în probele de tineret, iar această performanță a fost obținută la seniori.
Mai multe despre viata sportiva si performantele atletei puteti citi mai jos in discutia pe care am avut-o cu aceasta:
Cum a inceput cariera sportiva a Biancai Răzor
„Eram in clasa a IV-a, iar intr-o zi la ora de educatie fizica, doamna antrenoare Ana Ille (alaturi de care ma antrenez si in prezent) a venit la scoala pentru o selectie. In urma unor probe, atat eu cat si cativa colegi am fost selectionati la atletism. Mi-a placut sa alerg de mica, asa ca am fost foarte incantata de ideea de a merge la stadion, la antrenament. La inceput, totul a fost o joaca, era o modalitate de a-mi ocupa timpul liber, dar dupa primele competitii, joaca a devenit ceva serios. La inceput am participat la probe combinate, iar ulterior m-am specializat pe proba de 400m plat.
Am absolvit Liceul Teoretic Nicolae Balcescu, profil stiintele naturii. Majoritatea colegiilor mei sunt la Facultatea de Medicina; in clasa a XII-a mi-am pus intrebarea: daca nu as mai putea sa continui cu sportul, in ce domeniu as vrea sa activez? A fost o intrebare care mi-a dat mult de gandit si am ajuns la concluzia ca mi-ar placea sa fiu manager sportiv. Prin urmare, am decis sa urmez FSEGA – sectia management, iar masterul o sa il urmez in domeniul managementului sportiv.
Intotdeauna am incercat sa excelez atat in sportul pe care il practic, cat si la scoala. In liceu mi-a fost mai greu, din cauza ca aveam un program foarte incarcat. Acum, la faculatate imi este putin mai usor. Iau cursurile cu mine, in cantonament, si invat singura. Sportul si facultatea imi ocupa mai tot timpul, iar in putinul timp liber pe care il am imi place sa citesc, sa ma uit la filme, sa ma relaxez si sa invat lucruri noi” ne-a declarat tanara sportiva.
In 2010, Bianca Răzor a obtinut primele rezultate importante
Primul concurs international la care am participat a fost Trialul European de juniori Moscova 2010, care a fost si un concurs de selectie pentru prima Olimpiada de Cadeti (Singapore 2010). Aici am reusit sa castig medalia de aur cu un record personal de 52.69 (400m).
- Campionatul Mondial de Juniori 1- medalie de bronz- 53.15 (Canada, iulie 2010) 400m
- Jocurile Olimpice de Cadeti – medalie de argint (400m) – 53.10 (Singapore, august 2010)
– medalie de bronz (stafeta Europei de 100-200-300-400m, eu am alergat ultimul schimb, cel de 400m) - Campionat European de Juniori 1- medalie de aur cu record national- 51.96 (Estonia, iulie 2011)
- Campionatul Mondial de Juniori 2- locul 5 (Franta, iulie 2011)
- Campionat Mondial de Juniori 1- locul 6 ( Spania, iulie 2012)
- Campionat European de Juniori 1- medalie de argint- 51.85 (Italia, iulie 2013)
- Campionatul European de seniori – locul 6- 51.77 (Elvetia, august 2014)
- Campionatul European de tineret- medalie de aur- 51.31 (Estonia, iulie 2015)
- Campionatul Mondial de seniori – locul 11 la nivel mondial -50.37 (august 2015)
Toate aceste rezultate au venit dupa multe ore de munca. „Mai exact am cate doua antrenamente pe zi. Fiecare antrenament dureaza aproximativ doua ore. In tota sunt 11 ani de munca… si multi ani care vor urma. In sportul de performanta trebuie sa faci sacrificii, dar suma satisfactiilor trebuie sa fie mai mare decat suma sacrificiilor.
Totusi, cand primesc o medalie e un sentiment unic pe care mi-e greu sa il exprim in cuvinte. De fiecare data cand mi se pune medalia de aur la gat simt o bucurie imensa si sunt mandra de mine: pentru ca am reusit sa fiu cea mai buna! Acestea sunt momente magice care imi vor ramane intiparite in minte pentru ca in spatele unui astfel de moment se ascund ani de munca.
Cu siguranta, cel mai frumos moment din cariera unui sportiv e atunci cand urca pe cea mai inalta treapta a podiumului si cand i se intoneaza imnul national” ne-a povestit sportiva din Cluj.
Performantele i-au adus un contract de sponsorizare cu Adidas
Intrebata daca un atlet castiga bani din acest sport Bianca Razor a raspuns „In cazul meu, da. Pot supravietui din acest sport. De-a lungul anilor si in urma performantelor pe care le-am avut mi s-au deschis multe usi. Sunt angajata la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti si am contract de sponsorizare cu firma Adidas„.
„Cu toate acestea a fost greu. Sportul de performanta nu e usor, deoarece impune multe sacrificii. Faptul ca stau o mare parte a anului in cantonamente si la concursuri, departe de familie si prieteni, e poate unul din cele mai grele sacrificii. Am lipsit de la majoritatea petrecerilor, majoratelor si intalnirilor cu colegii; nu am timp de multe din activitatile unui om obisnuit, dar nu regret nimic. Eu am ales acest drum, iar parintii mei m-au sustinut intotdeauna. De-a lungul anilor am ajuns sa inteleg ca in viata trebuie sa faci ceea ce iti place, iar eu iubesc sportul si simt ca acesta este drumul meu. Pe langa sacrificiile pe care le fa, am si multe satisfactii. Am calatorit in toate colturile lumii, am intalnit oameni minunati, culturi diferite, iar atunci cand ma intorc de la un concurs cu o medalie la gat sunt convinsa ca a meritat fiecare sacrificiu” a adaugat Bianca.
Atleta din Cluj are in fata un an greu: Campionatul European de la Amsterdam si Jocurile Olimpice de la Rio
„Acestea sunt obiectivele mele anul acesta. Campionatul European de la Amsterdam va fi la inceputul lunii iulie, iar Jocurile Olimpice in luna august, unde preconizez sa ating varful de forma. Este un an foarte greu, antrenamentele sunt grele si necesita o atentie deosebita. Impreuna cu antrenoarea mea am planuit totul pas cu pas, iar acum totul depinde de mine, sa fiu bine atat din punct de vedere fizic cat si psihic. Jocurile de la Rio reprezinta competitia suprema, unde fiecare sportiv isi reprezinta tara cu mandrie, devotament si speranta. Pot sa spun ca sunt sanatoasa, ambitioasa, optimista si increzatoare in fortele proprii.”
Bianca Razor: Este important sa scoatem sportul romanesc din impasul pe care il traverseaza
„Cu toate că sportul românesc înregistrează o accentuată tendință descendentă în ultimii ani, avem sportivi talentați, care se dedică întru totul sportului pe care îl practică. Avem o delegatie mult mai mica fata de editiile precedente, suntem o generatie tanara, la inceput de drum, o generatie care promite multe. Cel mai important obiectiv este sa scoatem sportul romanesc din impasul pe care il traverseaza.
E foarte greu de spus care sunt sansele sportivilor romani. Eu cred ca totul depinde de pregatirea pe care o ai, de competitie, de ziua pe care o prinzi, de conditiile meteorologice. Sunt multi factori care influenteaza performanta unui sportiv” a declarat atleta pentru cluju.ro.
Bianca Razor a efectuat un stagiu de pregatire in SUA la Michael Johnson Performance Center
„In luna mai a anului 2015 am efectuat un stagiu de pregatire de trei saptamani la Michael Johnson Performance Center, langa Dallas. Am ramas placut impresionata de ce am vazut acolo: e alta viata, au alta mentalitate, antrenamentele se bazeaza pe calitate si nu pe cantitate. Beneficiaza de aparatura de ultima generatie si pun baza foarte mult pe refacere. Am intalnit niste oameni minunati, care erau dedicati in totalitate muncii pe care o faceau; mereu cu zambetul pe buze, intr-o perfecta coordonare si care isi doreau sa impartaseasca sportivilor secretele performantei.
Refacerea in sportul de performanta e foarte importanta si consta in niste mijloace care vizeaza restabilirea capacitatii de performanta dupa un antrenament sau dupa o competitie. Americanii pun foarte mult baza pe refacere si folosesc un sistem de ultima generatie numit <<recovery boots>>. E vorba de niste cizme care functioneaza pe compresie si combina 3 stiluri diferite de masaj pentru o recuperare mai rapida a corpului. Am achizitionat si eu o perechepe care le folosesc in fiecare zi dupa antrenament si sunt foarte multumita de ele„.
Clujeanca se antreneaza si in Cluj-Napoca, dar si in Bucuresti
„In Bucuresti ma antrenez doar in sezonul de iarna, deoarece Romania beneficiaza doar de doua sali circulare, una la Bacau si una la Bucuresti, iar eu prefer Bucurestiul. Pe parcursul anului beneficiez de cantonamente atat in tara, cat si in strainatate (Creta, Portugalia, Germania, Turcia, Ungaria). In Cluj, ma antrenez pe Cluj Arena, unul dintre cele mai frumoase si mai dotate stadioane din tara.
Legat de costuri, orice sport este costisitor. Toate deplasarile la concursuri si cantonamente sunt suportate de Federatia Romana de Atletism si de clubul la care activez (CSA Steaua Bucuresti) carora vreau sa le multumesc pentru ca au incredere in mine si pentru tot ajutorul acordat.
Pe langa asta, ai nevoie si de echipament, adidasi speciali pentru concurs, adidasi de antrenament, trening. Toate acestea fiind suportate in majoriatea cazurilor de sportiv. Datorita performantelor obtinute de 5 ani sunt sponsorizata de firma Adidas si beneficiez de cel mai bun echipament”
Bianca Razor: „Nimic nu îl epuizeaza şi nu îl ruineaza mai mult pe om decât inactivitatea fizica permanenta„
„Am un mesaj pentru toti clujenii, nu doar pentru cei care vor sa practice atletismul. Stiu ca traim intr-o societate mereu pe fuga si fiecare dintre voi aveti un program foarte incarcat, dar rezervati-va macar 30 minute pe zi pentru a face miscare. Miscarea inseamna viata, iar sportul inseamna sanatate. Miscarea este buna nu doar pentru sanatatea fizica, ci și pentru cea mentala. Dupa 30 de minute de sport, apar ganduri pozitive, chiar creative. Miscarea fizica este cea care ne ajuta sa ne tonifiem corpul, sa fim mai energici sau chiar sa ne imbunatatim starea de sanatate. As vrea sa inchei cu un citat de Aristotel prin care sper ca toate persoanele sa inteleaga cat de importanta este miscarea: <<Nimic nu îl epuizeaza şi nu îl ruineaza mai mult pe om decât inactivitatea fizica permanenta>>” a concluzionat campioana Bianca Razor pentru cluju.ro.