Social & Cultura, Important

Proiectul „Împarte Bucurie” revine în spitalele din Cluj (VIDEO)

Create.Act.Enjoy

Copiii și adulții internați în această vară în spitale clujene vor putea testa efectele benefice ale terapiei prin artă. Împarte Bucurie, ediția din 2017 a proiectului de Terapie prin Artă inițiat de Asociaţia Create.Act.Enjoy, se va desfășura între 26 iunie – 26 iulie.

Pentru prima dată, artiștii și voluntarii implicați vor ajunge și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, în cinci dintre secțiile sale. Continuăm colaborarea cu Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian”, cooptat anul trecut în proiect, și cu Spitalul Clinic de Recuperare, unde ne desfășurăm activitatea încă de la ediția pilot.

Proiectul de Terapie prin Artă a luat startul în 2012. Începând cu 2015, inițiativa noastră a devenit cea mai amplă acţiune de terapie prin artă desfăşurată în România, în prezent având peste 20 de artiști implicați în desfășurarea proiectului.

Terapie prin Artă Împarte Bucurie invită pacienți, medici, asistente și aparținători la ateliere de terapie prin artă, activități creative, momente artistice itinerante și concerte. Toți cei aflați în spitale vor primi și informaţii referitoare la efectele pozitive ale terapiei prin artă, activitate complementară terapiei convenționale.

Pacienții adulți din spitale, a căror familie e departe sau lipsește, vor primi vizite de la voluntarii Create.Act.Enjoy în cadrul activității Rudă pentru o zi, în timp ce copiiilor internați li se pregătește varianta adaptată, Supererou pentru o zi, în care vor fi vizitați de personajul preferat, care să le înveselească ziua. În plus, vom avea și trei evenimente speciale: un spectacol pentru copii cu Magic Puppet și concerte de muzică live, în aer liber, cu formațiile Multmult și Alterquator.

În perioada premergătoare proiectului, Asociaţia Create.Act.Enjoy a recrutat voluntari care se vor implica activ în proiect, în special ca „rude pentru o zi” ale pacienților care nu au parte de vizitatori. Ca în toate activitățile noastre, ne bazăm pe sprijinul și implicarea comunității și ne propunem să contribuim la creșterea sentimentului de apartenență și solidaritate.

terapie prin arta afis

PARTENERI: Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Departamentul de Sănătate Publică (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării), Cluster de Industrii Creative Transilvania, Daisler Print House, Fast Print.

Povestea tinerilor din Cluj care aduc bucurie bolnavilor din spitale printr-o metodă inedită



Lasă un răspuns

Site creat de