Social & Cultura, Important

Proiectul inedit prin care o fotografă din Cluj a reuşit să revoluţioneze adopţiile de căţei şi pisici (FOTO)

Proiectul inedit prin care o fotografă din Cluj a reuşit să revoluţioneze adopţiile de căţei şi pisici

Ajtai Krisztina, o tânără fotografă din Cluj – Napoca, a dezvoltat un proiect inedit care vine în ajutorul animalelor abandonate.

Este vorba de „Petsonality” o pagină prin intermediul căreia atât pisicile, cât şi câinii abandonaţi pe străzi au o mare şansă să îşi găsească un stăpân.

Totul se datorează însă Krisztinei care îşi dedică o mare parte din timp şi resurse organizând şedinţe foto care pun în evidenţă frumuseţea şi inocenţa pe care aceste necuvântătoare o poartă.

Reporterul cluju.ro a stat de vorbă cu fotografa din Cluj – Napoca şi a aflat, în detaliu, cum se desfăşoară acest proiect foto special.

Acest proiect l-am început în ianuarie 2018. Am mai fotografiat animale de-a lungul timpului, dar nu aşa de des şi nu am avut nici o „prezenţă online”; dar pot spune că iubesc animalele enorm şi am vrut să fac mult mai mult pentru ele.

Pentru fiecare căţel/pisică încerc să găsesc accesorii cât mai potrivite. Datorită mai multor persoane care fac accesorii handmade şi care iubesc proiectul meu, am reuşit să fac o colecţie destul de frumoasă de eşarfe,coroniţe de flori, etc., pentru aceste şedinţe.

Partea cea mai grea a proiectului o reprezintă partea financiară pentru că fac totul din bănuţii mei. La început nu pare foarte mult, dar se adună treptat. Acest aspect trebuie dezvoltat acum ca Petsonality să fie un proiect auto sustenabil.” povesteşte Ajtai Krisztina pentru cluju.ro.

sedinta foto adoptie caine cluj

 

Pagina „Petsonality” a devenit cunoscută în mediul online, iar persoanele care salvează câini şi pisici apelează la Kristina.

Sunt multe persoane care salvează căţei des. Ele îmi sunt fidele şi aduc animalele la şedinţe foto. Dar sunt ocazii când un animal este de foarte mult timp într-un foster şi nu sunt persoane interesate să îl adopte. Aşadar, eu mă ofer să le fac fotografii profesionale. În plus, mai merg când e nevoie şi în adăposturi. Recent am fost în Cămăraşu, în apropiere de Cluj – Napoca.” a adăugat tânăra.

Animalele abandonate, care au fost fotografiate de Krisztina, şi-au găsit stăpâni şi în străinătate

Pot spune că foarte mulţi căţei fotografiaţi de mine au ajuns în străinătate. Prima mea reuşită a fost când o căţeluşă a fost adoptată în Norvegia. Ulterior mulţi au ajuns în Germania, Suedia, Anglia.” ne-a povestit Krisztina.

proiect foto adoptie animale cluj

 

Rata de adopţie, după o şedinţă foto, este extrem de ridicată

Momentan din toate şedinţele foto pe care le-am făcut, trei animale nu au fost adoptate; şi este vorba de şedinţe făcute între 2018 şi 2019.

Ulterior, două din acele animale au fost adoptate, după publicarea fotografiilor, chiar de cei care le-au salvat.

Din păcate, avem un căţel pe nume Green care este paralizat; fiind un caz mai dificil încă nu am reuşit să îl ajutăm. I-am făcut fotografii când era încă pui, dar şi la vârsta adultă. Tare sper să reuşim şi pentru el pentru că este un căţel absolut superb.”, a declarat fotografa pentru cluju.ro.

proiect fotograf animale abandonate

Flinn – cazul unui căţel care s-a vindecat după ce a fost adoptat

În cadrul proiectelor mă ataşez de absolut toate animalele. Cred că cel mai mult m-a atins cazul lui Flinn, căţelul cu fesul roşu. Avea probleme mari cu picioarele din faţă. A stat culcat aproape toată şedinţa. A ajuns la o familie superbă şi iubitoare şi cu ajutor din partea multor oameni şi a specialiştilor s-a vindecat.

flinn catel petsonality

 

Proiectul a avut impact pozitiv şi asupra Krisztinei, nu doar asupra animalelor fără stăpân

Datorită proiectului meu am întâlnit multe persoane cu sufletul mare şi pot spune că mi-am făcut şi prieteni noi. Ba pot spune că am văzut o mică schimbare în vieţile celor din jurul meu. Parcă se implică mai mult. Mă anunţă dacă găsesc un animal , dau constant share-uri la anunţuri. E un început.

Clujeanca îşi doreşte să dezvolte proiectul „Petsonality”

Momentan am două proiecte: partea de foto şi partea de tricouri. La finalul fiecărui luni câştigul din vânzările de tricouri merg către animale. De exemplu, vânzările din luna aprilie au mers către un adăpost din Satu Mare de care ştiam că are foarte mare nevoie. Pe viitor mi-ar plăcea enorm să pot să fac un site/blog unde să pot povesti mai multe despre munca mea. Îmi doresc să fac mai multe colaborări şi, dacă se poate vreodată, aş vrea să ajung şi în străinătate ca să extind proiectul cu alţi fotografi. ” a conchis Krisztina.

Cu ce am rămas noi, cei de la cluju.ro, în urma acestei discuţii? Cu învăţămintele fotografului după un an în care a ajutat câinii şi pisicile fără stăpân: „Animalele ne schimbă viaţa în bine. Ne fac să iubim mai mult şi să preţuim fiecare clipă.”

Persoanele care doresc să ajute proiectul „Petsonality” pot să apeleze la Krisztina pentru a merge la o şedinţă cu animalele lor.

Sau să comande tricouri personalizate de aici.



Lasă un răspuns

Site creat de