Important, Social & Cultura

Reportaj. Celebrele vrăjitoare din Transilvania

vrajitoare

Poveştile cu vrăjitoare au fascinat oamenii din cele mai vechi timpuri, dar puţini ştiu cum de-au ajuns maleficele creaturi să bântuie lumea încălecate pe mătură.

“Spectaculoasă prin tainice proceduri, misticism si profil al practicanţilor, meseria ilicită de vrăjitor îmbină realul cu supramaturalul într-o lume medievală plină de incultură, teamă de superstiţie, fiind admirată şi deopotrivă repudiată de contemporani, dar mai ales blamată şi condamnată de justiţia creştină”, scrie Gabriel-Virgil Rusu, în lucrarea „Gherla- Cetatea lui Martinuzzi”.

Atunci vrăjitoarele erau torturate, judecate şi arse pe rug sau chiar spânzurate peste tot în Europa, pe baza unor plângeri, uneori fără a avea o bază reală.

Cei banuiţi de astfel de fapte erau suspuşi unor chinuri inimaginabile. Erau bătuţi, li se smulgeau unghiie, uneori le erau scoşi ochii, sau erau arşi pe corp cu o bucată de fier încins în foc. Nu au fost singurele metode de tortură pentru persoanele bănuite de vrăjitorie. Se recurgea de multe ori la scufundarea capului în apă şi înghiţirea unei mari cantităţi de apă sau alimentarea forţată prin utilizarea unei pâlnii. Acuzaţii, legaţi de mâini şi de picioare, erau aruncaţi în apă, iar dacă nu se scufundau era semn că erau nevinovaţi, scrie în 1926 Gheorghe Mânzat în „Monografia oraşului Dej”.

La Cluj, testul apei se făcea în Râul Someş.

Vânătoare de vrăjitoare din Transilvania!

În Transilvania, cea mai renumită vrăjitoare de la sfârşitul secolului al XVII-lea a fost Ileana Lenart din Dej. Se spune că la ea ar fi apelat pentru diverse vrăji mai multe soţii de nobili, motiv pentru care Ileana a fost condamnată la moarte.

Procesele împotriva vrăjitoarelor se derulează la Dej mult mai des decât în alte părţi ale Ardealului. În anul 1712, la data de 25 ferbruarie, sunt aduse în faţa instanţei două românce: Cătălina Runcan şi Ioana Vancea. Ambele femei erau din Dej şi au fost acuzate de practici oculte. În timpul procesului a fost probată vinovăţia Cătălinei, care a fost condamnată la moarte prin arderea pe rug. Ioana a scăpat de executare, nefiind adunate suficiente probe împotriva ei.

Tot în cartea „Gherla- Cetatea lui Martinuzzi” este prezentat un caz care atrage atenţia, cel al Anei Lazar, o lacalnică din satul Mica. Femeia a fost judecată pentru practici necurate fiind acuzată că intra în casele oamenilor în chip de câine şi făcea stricăciuni. La procesul Anei Lazar, din 12 martie 1712, s-a spus că omul în casa căruia a intrat a prins-o şi a legat-o cu lanţul, moment în care căţeaua s-a transformat în femeie. Culmea, instanţa a ţinut cont de acest gen de declaraţii şi a hotărât ca femeia să fie supusă la proba apei, iar în cele din urmă dacă nu rezista să fie incinerată.

La data de 20 august 1742, la Dej a fost cercetat un adevărat „lot de vrăjitoare”. Este vorba de soţiile numiţilor Ioan Balazs, Petru Olah, Ioan Tordai, Ioan Incze, Grigore Simon, Nicolae Mogyorossy, Sigismund Kiss şi Petru Bistriţeanu de pe Dealul Cocoşului”.

Pe data de 1 septembrie 1742 a avut loc procesul, fiind emise sentinţele pentru cele opt femei acuzate de practici oculte. Pentru soţia lui Ioan Balazs s-a hotărât decapitrea şi arderea pe rug, iar averea acesteia să fie confiscată. Soţia lui Petru Olah, despre care s-a spus ca are coadă şi că la mulţi le-a provocat boala, a fost amendată cu 33 de florini şi 33 de dinari, cu condiţia să nu mai practice vrăjitoria pentru că va fi arsă pe rug. Cel mai bizar caz din acest ”lot al vrăjitoarelor” este cel al consoartei lui Grigore Simion, împotriva căreia au fost consemnate 15 declaraţii ale unor martori care susţineau faptul că aceasta era strigoi. Chiar şi Grigore Simion a confirmat acuzaţiile declarând judecătorilor că se trezeşte noaptea din somn şi patul este gol, îşi caută nevasta prin casă şi prin curte şi nu o găseşte, iar aceasta apare doar către ziuă, udă leoarcă. În baza acestor acuzaţii, instanţa a condamnat-o pe femeie la moarte prin decapitare şi ardere pe rug. Soţia lui Ioan Incze, acuzată şi ea că ar fi strigoi, a fost amendată cu 16 florini şi 5 dinari şi atenţionată că dacă nu se va opri din meşteşugul ocult, va fi omorâtă. Una dintre femei, soţia lui Ioan Tordai, a fost alungată din oraş.

În aceeaşi lucrare este punctat faptul că prin părţile Dejului, strigoiul era identificat cu Diavolul, iar pentru protejarea oamenilor se ajunge uneori la luarea unei decizii radicale, cea a deshumării mortului bănuit a fi strigoi şi înţepării inimii acestuia cu un par ascuţit. Despre astfel de practici a vorbit pentru prima dată Samuel Koleseri, un medic militar. În lucrarea sa „Pestis Daciae”, apărută în anul 1709, medicul menţioneză faptul că locuitorii satelor Păuca din Sibiu, Bobâlna din comitatul Solnocul interior şi Cetea din comitatul Alba, pentru a se apăra de epidemia de ciumă au deshumat mai mulţi morţi, printre care şi un preot despre care se spunea că în timpul vieţii a practicat vrăjitoria, iar trupurile lor au fost străpunse cu un pr ascuţit şi fixat în ţărână, după care potrivit medicului militar, boala nu s-a mai răspândit. Acest obicei medieval a continuat să existe şi în secolul al XVIII-lea şi chiar mai târziu.

Legislaţia penală din România contemporană nu aminteşte nicăieri despre asemenea practici care, în ciuda anilor, nu au dispărut.

Fără a pune la îndoială, magia populară ascunde încă multe taine.

Unele de abia bănuite de istorici, etnologi şi cercetători ai fenomenologiei paranormale, controversate, dar fără îndoială interesante şi misterioase, practicile magico-religioase din spaţiul autohton trebuie nu doar reamintite, dar mai ales păstrate şi studiate. În ele sunt ascunse sensuri şi esenţe ale unei lumi primordiale, arhaice şi unice. Lumea care de fapt este un univers cu multe planuri, legi şi mituri. Universul satului tradiţional românesc.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de