Studentie, Important

Serenadele UMF Cluj | Metoda prin care studenţii din anul VI îşi iau „La revedere” de la studenţie (VIDEO)

student

În fiecare an studenţii din anul VI de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMF) Cluj-Napoca sărbătoresc încheierea facultăţii într-un fel inedit. Nu se ştie cine a făcut tradiţia sau de cât timp datează, însă cu siguranţă mediciniştii clujeni au unul din cele mai originale moduri de a spune la revedere universităţii.

Timp de o săptămână, aceştia colindă toate clinicile şi catedrele la care au studiat în timpul facultăţii şi cântă cântece cu versuri proprii puse pe melodii cunoscute.

Serenadele UMF sunt considerate a fi o tradiţie în rândul universităţii. O tradiţie care se respectă anual de foarte multă vreme. Scopul serenadelor este de a ne lua rămas bun atât studenţilor de ani mai mici, cât şi cadrelor didactice care ne-au călăuzit prin toţi aceşti ani şi să le mulţumim pentru inspiraţia şi cunoştinţele oferite.

Piesele cantate se pot lega ca o poveste, cu diverse întâmplări şi amintiri hazlii precum şi amintiri care ne-au marcat din perioada acestor 6 ani de facultate. Atât întâmplări din cămin, cât şi evenimente din cadrul diverselor materii studiate.

În general, se decide o săptămână în care ne vom putea desfăşura această activitate. Ne pregătim din timp, cu repetiţii, căutam oameni talentaţi în rândul colegilor noştri care să ne ajute atât cu versurile cât şi cu instrumentele muzicale.

În săptămâna cu pricina, vom face un orar în care ne vom prezenta la fiecare clinică din oraş unde s-a desfăşurat activitatea noastră didactică.

Atât medicii cât şi profesorii sunt în general încântaţi, este o perioadă frumoasă. O mare parte dintre ei ne-au menţionat că-şi aduc aminte cu drag de anii lor de studenţie şi această perioadă este una foarte frumoasă pentru ei.

Pacienţii care nu sunt familiarizaţi cu situaţia sunt în general surprinşi, însă se bucură şi ei de cântecele noastre. Încercam pe cât posibil să nu stăm mai mult de o oră la fiecare catedră pentru a nu încurca activitatea medicală din clinica respectivă” au declarat pentru cluju.ro studenţii de la UMF.




INTERVIU Adrian Negrean. Cum arată o zi din viaţa unui voluntar al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj



1 Comment

  1. Obiceiul a inceput cu promotia 1968 si mai ales 1969 si s-a perfectionat pe parcurs devenind traditie.

Lasă un răspuns

Site creat de