Studentie, Important

Specializări din cadrul unor facultăţi de care sigur nu ai auzit

cati bani aduc studentii in cluj

Pentru  că perioada înscrierilor la facultate este aici, ne-am gândit să venim cu o soluţie pentru cei care încă nu s-au decis ce facultate să urmeze sau pentru cei care nu s-au regăsit în programele de studii deja cunoscute.

Primul departament pe care am decis să-l studiem este STUDII DE CONFLICT, care în acest an oferă capacitatea de 10 locuri disponibile la buget, 37 de locuri la taxă şi un loc pentru cei din zona rurală pentru studiile la nivel de licenţă.

STUDII DE CONFLICT este un program nou din cadrul Facultaţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Este singurul astfel de program de licenţă de la noi din ţară şi cel de-al patrulea din Europa, alte trei existând în Danemarca, Anglia şi Olanda. La început, acest program a funcţionat ca materie opţională pentru studenţii de la masterat, iar în acest an profesorii din cadrul facultăţii s-au gândit să pună bazele şi unui program la nivel de licenţa.

Studenţii care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul acestui program, vor avea oportunitatea de a învăţa, timp de trei ani, metode de aplanare a conflictelor, dar şi abilităţi şi cunoştinţe în managementul conflictelor cu accent pe partea organizaţională pentru că acest program se desfăşoară sub domeniul ştiinţelor administrative. Însă deşi se află sub tutela ştiinţelor administrative, programul este multidisciplinar, există materii atât din domeniul administraţiei publice, cât şi din domeniul ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale. Acestea se concentrează pe situaţiile unor conflicte din familie, pe situaţii inter-umane (accidente) şi conflicte de muncă.

Cea mai importantă abilitate pe care o vor dezvolta studenţii în cei 3 ani de facultate este comunicarea. Aceasta este abordată în materii care se dedică în totalitate acestei abilităţi, mediere, negociere, planificare strategică, strategii de luare a deciziilor şi teorii organizaţionale. Studenţii având oportunitatea de a studia importanţa comunicării pe timp de conflict, dar şi cât de uşor poate escalada şi amplifica o discuţie.

5 lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când îți alegi facultatea

Comunicarea este abordată şi în programele, proiectele şi seminariile desfăşurate împreună cu departamentul de comunicare, astfel studenţii învaţă să comunice cât mai bine şi pun în practică toate informaţiile învăţate la cursuri.

Pe lângă cursurile, seminariile şi proiectele din cadrul facultăţii, departamentul şi-a propus să le ofere studenţilor skill-uri în ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor, dincolo de cunoştinţele pe care le pot dobândi pe durata stagiului de practică obligatorie care se desfăşoară anual, dar şi prin parteneriatele pe care le are facultatea cu universităţi din Turcia şi Grecia.

Departamentul este dedicat în special studenţilor care îşi doresc să devină mediatori, negociatori, manegeri, dar şi pentru cei care sunt interesaţi de relaţiile internaţionale şi vor să facă analize pe partea conflictelor internaţionale.

Departamentul de Studii de Conflict oferă pe lângă cei trei ani de facultate la nivel de licenţă, şi doi ani de studii de masterat în care studenţii îşi şlefuiesc abilităţile învăţate în perioada anilor de licenţă. La nivelul studiilor de masterat, studenţii pot alege daca doresc să studieze în ţară sau prin programul internaţional pus la dispoziţie de facultate, ofertă valabilă şi în cazul studiilor doctorale.

Dacă informaţiile de mai sus te-au făcut curios sau doritor de a studia conflictele, poţi accesa platforma online, www.FSPAC.ro, pusă la dispoziţie de facultate, unde poţi găsi informaţii suplimentare despre acesta şi alte programe de studii şi poţi încărca documentele necesare admiterii în cazul în care ai decis departamentul dorit.

Cea de-a doua specializare pe care am decis să o abordăm pentru tine este ISTORIA ARTEI. Această specializare face parte din departamentul de Istorie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca, alături de Istorie, Arheologie şi Arhivistică.

Specializarea ISTORIA ARTEI, este asemănătoare cu departamenul de ISTORIE, dar la care se adaugă şi alte cursuri de istoria artei universale şi româneşti, care îi iniţiază pe studenţi în ceea ce înseamnă istoria artei.

Departamentul este dedicat studenţilor care doresc o carieră de conservator al operelor de artă şi monumente istorice, muzeograf, curator, redactor, jurnalist, lucrător în domeniu cultural şi al protecţiei patrimoniului sau al managementului cultural.

Pe lângă cursurile din interiorul facultăţii, studenţii vor avea stagii de practică prevăzute în planul de învăţământ, care se vor desfăşura în muzee, galerii, instituţii de cultură, şantiere de restaurare, şantiere arheologice sau excursii de studiu.

Pentru a afla mai multe detalii despre acest program de studiu, am vorbit cu Timea Toth studentă în anul I la această specializare. Timea ne-a declarat că în cazul în care un elev doreşte să studieze acestă specializare, el trebuie să se aştepte la multă istorie şi multe cărţi de citit, care însă vor devenii interesante la un moment dat, deoarece vei fi primul care află informaţii amuzante şi neştiute din istorie.

Întrebată despre care este legătura dintre istorie şi artă, Timea ne-a spus că aceste două domenii au o foarte mare legătură. Nu poţi să apreciezi o pictură, o clădire istorică, o statuie, fără să cunoşti trecutul, fără să înţelegi contextul istoric în care a luat naştere. Istoria nu e redată doar prin documente şi arhive, ci şi prin artă.”

Despre materiile care se studiază în cadrul acestei specializări, tânăra ne-a spus că sunt anumite materii comune cu departamentul de Istorie, dar cele de bază fiind Istoria României şi Istoria Universală, care se împart, pe semestre, în funcţie de epoci: istoria veche, medie, modernă şi contemporană. Dar există şi materii care diferă în funcţie de specializare, precum Istorie şi Artă Bizantină şi Istoria Artei Universal: Romantic şi Gotic, studiate şi plăcute de Timea în acest semetru.

Ca sfat pentru viitorii studenţi, Timea a spus că „dacă vii la Facultatea de Istorie şi Filosofie: nu te speria de cărţi, ia lucrurile încet şi cu voie bună şi totul va fi bine.

În încheiere, puteţi găsi informaţii suplimentare despre aceste departamente pe site-ul https://fspac.online/, respectiv http://hiphi.ubbcluj.ro/studii/licenta/istoria_artei.html, iar noi urăm succes tuturor elevilor care urmează să înceapă o etapă nouă în viaţa lor.



Site creat de