Pentru al nouălea an consecutiv, concertul de Luminație, a cărui temă în 2023 este ”In Memoria Aeterna”, va avea loc în Cimitirul Central – Házsongárd din Cluj-Napoca (intrarea dinspre strada Avram Iancu), pe 1 noiembrie, de la ora 18:30.
Concertul este organizat de Scena Urbană, alături de corul și orchestra Claudiopolis dirijate de Vlad Eniu, regizor Ina Hudea, cu susținerea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și a Iulius Mall Cluj-Napoca.
Spectacol de muzică vocal-simfonică în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, de Luminație
Concertul de Luminație se desfășoară, neîntrerupt, din anul 2015, iar în perioada pandemiei (anii 2020-2021) a fost transmis către public prin canale media și rețele de socializare.
”Anul trecut, la prima ediție la care publicul a avut acces după perioada de pandemie, au fost prezenți peste 1.500 de oameni. Acest eveniment, pe care îl organizăm an de an, este un prilej de comemorare a vieților celor dragi, este un omagiu adus tuturor celor care ne veghează din ceruri și o alinare pentru cei nemângâiați. Suntem mereu ancorați în această memorie colectivă. Nu este despre o anumită religie, ci despre comunitate”, spune arh. Daniela Maier, coordonatorul Scenei Urbane.
La ediția din acest an, soprana Gebe-Fügi Renáta și mezzosoprana Dora Blatniczki, acompaniate de corul și orchestra ”Claudiopolis”, dirijată de Vlad Eniu, vor interpreta fragmente din Magnificat (RV610) de Antonio Vivaldi, Stabat Mater de G.B. Pergolesi și Requiem de D. Cimarosa.
Distribuția va fi completată de dansatorii Ioana Cristina Terebesy, Camelia Rațiu, Oana Siminic, Andreea Ilincariu, Marc Ambruș, Alexandra Nuna, Sergiu Hosu și Antonio Mon, sub coregrafia lui Vlad Sebastian și coordonarea artistică a Inei Hudea.
Despre Scena Urbană
Din 2012, Scena Urbană a organizat evenimente în locuri inedite precum Gara Cluj, pe Cetățuie sau în Grădina Botanică, de-a lungul Someșului, în afara zidurilor cetății, în zona Pieței Ștefan Cel Mare, dar și în cartiere. Paleta de evenimente organizate s-a diversificat de la un an la altul, astfel că, acum, nu se mai axează doar pe intervenții în sprijinul spațiului urban, ci și pentru susținerea unor comunități specifice.
Scena Urbană este un proiect cultural desfășurat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.
1 Comment