Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca se bucură să anunțe că va fi prezentă cu un stand bogat și la ediția din 2022, între 25-28 august, la Central Park Wine Festival, în Parcul Central ”Simion Bărnuțiu” din…

Universitatea Babeș-Bolyai este, și în acest an, pe primul loc în rândul universităților românești în ceea ce privește bugetul aferent programului Erasmus finantat de Uniunea Europeană. Astfel, UBB va beneficia în anul universitar 2022/2023 de aproximativ 4.495.000 Euro pentru a…

Joi, 11 august, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a găzduit simpozionul ”Keynote Speakers in Hematology”, eveniment prilejuit de vizita profesorului Aaron Ciechanover, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, medic, biochimist și profesor emerit al Technion – Israel…

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță înființarea celei de-a șasea facultăți din portofoliu: Facultatea de Silvicultură și Cadastru. Au mai fost anunţate și modificări de structură și de denumire ale Facultății de Horticultură, care devine Facultatea…

Examenul de admitere la studiile de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc în 23 și 24 iulie și s-a desfășurat fără probleme pentru toți cei implicați, candidați și organizatori. Probele scrise au avut…

Peste 20.000 de candidați s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în sesiunea de vară a admiterii în anul universitar 2022-2023. Cele mai căutate facultăți ale UBB în ceea ce privește studiile de licență cu frecvență (zi) sunt: Facultatea…

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca pune la dispoziţia candidaţilor la statutul de student peste 400 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu. Locurile de cazare vor fi disponibile pentru întreaga perioadă a admiterii şi sunt destinate candidaţilor care locuiesc…

Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor putea explora noi oportunități de carieră în cadrul unui centru axat pe soluții avansate de măsurare Rosemount™ și Micro Motion™ ale companiei Emerson, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice și…

Castelul Arcalia din Stațiunea Științifică UBB-Arcalia localitatea Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost inclus în cadrul rutelor turistice/culturale, și anume „rutei castelelor”, asumate de Guvernul României prin PNRR pentru promovare, prin Ordinul nr. 364 Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David,…