Categorie Studentie

Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.

Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.

Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.

Studenţie Cluj

„Festivalul Alimentului” la USAMV Cluj-Napoca

aplicatia share food

Facultatea de Ştiința şi Tehnologia Alimentelor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară  Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociaţia Specialiștilor din Industria Alimentară din România (ASIAR), Asociaţia Studenţilor Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, CHR Hansen şi Primăria Cluj-Napoca, organizează în…

UBB Cluj este singura universitate din România prezentă în clasamentul internațional al universităților – Leiden Ranking

Universitatea Babeş-Bolyai ocupă prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România pe anul 2017

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România inclusă în clasamentul internațional al universităților Leiden Ranking dat recent publicității. În clasamentul general UBB ocupă poziția 825 din 902 universități acceptate, în timp ce, pe domenii, situația Universității Babeș-Bolyai se…

Congresul Internațional de Neurologie, Neurochirurgie și Medicină comportamentală veterinară, la USAMV Cluj-Napoca

neurovet

Societatea Română Veterinară de Neurologie, Neurochirurgie și Medicină comportamentală veterinară – NEUROVET, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca și Nestle Purina, oganizează în perioada 02-03 iunie, Congresul Internațional de Neurologie, Neurochirurgie și Medicină comportamentală veterinară,…