Important, Studentie

UBB Cluj a câștigat o finanțare europeană în valoare de 5 milioane de lei pentru proiectul SmartCloud

Universitatea Babeş-Bolyai ocupă prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România pe anul 2017

Universitatea Babeș-Bolyai va primi peste 5 milioane de lei din fonduri europene pentru realizarea unui proiect de infrastructură de calcul de înaltă performanță de tip cloud.

Proiectul de dezvoltare a infrastructurii cloud a UBB pentru realizarea unui sistem integrat de management academic și suport decizional bazat pe Big&Smart Data – SmartCloudDSS a fost cel mai bine clasat la nivel național între proiectele de acest gen depuse în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.

Proiectul vizează creșterea capacității de cercetare în domeniul analizei, managementului și securității datelor, prin creșterea cu 45% a capacității de procesare a infrastructurii de calcul existente și dublarea capacității de stocare.

Obiectivele finale ale proiectului urmăresc îmbunătățirea suportului decizional pentru managementul academic, creșterea bazei și atractivității UBB pentru colaborări științifice, dar și creșterea vizibilității pe plan internațional a cercetării științifice în domeniul analizei, managementului și securității datelor de mari dimensiuni efectuate de UBB.

Cele două componente majore ale proiectului se referă la investiția în tehnică de calcul și software, respectiv în sistemul integrat de management academic și suport decizional.

Astfel, proiectul cuprinde realizarea unui nou centru de date care va extinde și va moderniza sistemul de calcul existent prin creșterea capacității de procesare și stocare a datelor.  Noul sistem va fi proiectat după o arhitectură eficientă energetic de tip cluster.

De asemenea, în cadrul proiectului va fi dezvoltată o platformă care va permite raportarea producției științifice pentru diverse scopuri (evaluare) și nivele de agregare (pe proiect, pe facultate, pe centru de cercetare etc.), gestionarea conținuturilor open access (cursuri, prezentări, articole, seturi de date etc.), managementul financiar al resursei umane din universitate, precum și managementul administrativ al proiectelor de cercetare și al competențelor academice prin promovarea abilităților și ariilor de competență care ar putea prezenta interes pentru colaboratori externi (pentru parteneriate de cercetare, didactice, cu piața muncii și societate).

Proiectul va fi implementat până la finalul anului 2021, iar valoarea lui totală depășește 5 milioane de lei.

Universitatea Tehnică din Cluj a câștigat o finanțare europeană în valoare de 1 milion de euro: va avea propriul CLOUD



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de