Studentie, Important

UMF Cluj este a doua cea mai bună universitate din România

UMF Cluj este a doua cea mai bună universitate din România

UMF “Iuliu Hațieganu” se menține pe locul al doilea în România în clasamentul pe anul 2022 al universităților din țările cu economii emergente.

Potrivit clasificării Emerging Economies University Rankings 2022, realizată de prestigioasa revistă britanică The Times Higher Education (THE), Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează în jumătatea superioară (pe locul 251-300) a topului celor mai bune 698 universităţi, din 50 de ţări din zona Emerging Economies.

UMF “Iuliu Hațieganu” se menține pe locul al doilea în ierarhia universităților din România, după Academia de Studii Economice din București (locul 157), fiind urmată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București, ambele situate pe locul 351-400.

În clasamentul sunt incluse 16 universități din România

În clasamentul pe anul 2022 sunt incluse 16 universități din România, dintre care două sunt din Cluj-Napoca și listate în prima jumătate a rankingului: Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” și Universitatea Babeș-Bolyai.

În clasamentul pe anul 2021, au fost incluse 13 universități din România, în prima jumătate a clasamentului situându-se ASE București (locul 201-250), UMF “Iuliu Hațieganu” și Universitatea Babeș-Bolyai, ambele pe locul 251-300.

Mesajul rectorului UMF Cluj

Ne bucurăm că am reușit să ne menținem pe aceeași poziție și în clasamentul pe anul 2022, alături de nume mari ale învățământului superior din țara noastră, cât și de la nivel mondial. Chiar dacă suntem o universitate mică, cu aproximativ 11.000 de studenți și rezidenți, activitățile pe care le desfășurăm și rezultatele pe care le obținem reconfirmă valoarea și calitatea educației și cercetării din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Pe lângă prestigiul câștigat, o astfel de recunoaștere internațională ne motivează să ne continuăm drumul spre excelență”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Clasamentul Emerging Economies University Rankings 2022 a fost realizat în baza a 13 indicatori de performanță, care măsoară performanța unei instituții de învățământ superior în funcție de activitățile de predare (Teaching), activitățile de cercetare (Research), impactul rezultatelor cercetării – citările (Citations), gradul de internaționalizare (International Outlook) și transferul de cunoștințe către mediul socio-economic (Industry Income).

UMF “Iuliu Hațieganu” ocupă primul loc în România la categoria Perspective Internaționale (International Outlook).  

Orice țară cu o economie emergentă avansată, emergentă secundară sau de frontieră, potrivit FTSE Country Classification Process realizat de Bursa din Londra, a fost eligibilă pentru includerea în evaluare. România se situează în categoria economiilor emergente secundare, alături de țări precum China, India, Rusia, Arabia Saudită, Pakistan, Egipt. Primele cinci locuri din clasamentul global Emerging Economies University Rankings 2022 sunt ocupate de universități din China.

Clasamentul poate fi consultat aici: https://bit.ly/3E1LuiQ 



Lasă un răspuns

Site creat de