Din Oras

Poliţiştii au dat amenzi de peste 4500 lei pentru indisciplina în traficul din Mănăștur

 

Poliţiştii locali au efectuat verificări în cartierul Mănăștur cu privire la respectarea normelor privind traficul rutier (în cursul zilei de miercuri, 31 august 2016).

Acțiunea s-a soldat cu încheierea a 24 de procese verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 4650 lei pentru nereguli precum:

  • staționarea neregulamentară a autovehiculelor pe trotuar – 8 note de constatare conform H.C.L. nr. 61/2014 (în valoare de 1600 lei);
  • oprirea/staţionarea neregulamentară a autovehiculelor pe carosabil, în stațiile mijloacelor de transport în comun și nerespectarea indicatorului „Accesul interzis” – 9 procese verbale conform O.U.G. nr. 195/2002 republicată (în valoare de 2250 lei);
  • nerespectarea Regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim de taxi – 7 procese verbale de constatare a contravenției încheiate în în conformitate cu HCL nr. 109/2010 (în valoare de 800 de lei).

De asemenea, în timpul acestei acţiuni, polițiștii locali au aplicat 51 de invitații conform O.U.G. nr. 195/2002 republicată pentru oprirea/staţionarea neregulamentară a autovehiculelor pe carosabil, în valoare de 12750 lei.

Verificările au vizat toate zonele intens circulate din cartierul Mănăștur – Calea Florești, strada Primăverii sau Izlazului. Astfel de controale vor fi efectuate în toate cartierele municipiului, în scopul descurajării șoferilor care parchează neregulamentar și care, prin astfel de practici, împiedică desfășurarea normală a circulației rutiere și pietonale

1 Comment

  1. Așa da!Însă dacă ar efectua controale și pe alte străzi circulate intens din cartierul Mănăștur (cum ar fi strada Bucium sau strada Arinilor) -unde ar putea da sute de amenzi-,atunci ar fi și mai bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de