Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Sâmbătă, 29 iulie, se sărbătorește Ziua Imnului Național. Cu această ocazie, ceasul din turnul sediului Primăriei de pe strada Petru Maior va cânta Imnul României, de patru ori în decursul zilei de mâine, fix la orele: 9.00, 12.00, 15.00 și…

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, evenimentul “Seri de vară clujene” a pornit încă din 2011 cu dorința de a anima orașul pe timpul verii și deopotrivă, de a promova artiști talentați ai Clujului. Ritmurile lor de jazz, folk și…

Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreuna cu prof. Rada Flavia Mihalcea, Cetățean de onoare al municipiului, a organizat cea de-a treia ediție a concursului ”Tineri Cercetători în știință și Inginerie”, care își propune recunoașterea tinerilor cercetători din domeniul științei și ingineriei care,…

Siguranţa socială este o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio-instituţional. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj promovează spiritul civic şi încurajează actele prin care comunitatea contribuie la prevenirea faptelor antisociale. Ieri, 27 iulie, un…

Un tânăr din Dej, judeţul Cluj, are nevoie de ajutorul nostru. Mădălin Mureşan, care mâine împlineşte 20 de ani, îşi doreşte un singur cadou: un transplant de inimă. La 19 ani, tânărul originar din Gherla avea toată viaţa în faţă.…

Concursul de admitere la UMF Cluj a avut loc în data de 26 iulie. Au concurat 1889 de candidaţi din cei 1908 înscrişi, pentru 600 de locuri bugetate și 328 de locuri cu taxă. Examenul de admitere a constat într-o…

Plenul forului administrativ judeţean a adoptat miercuri, 26 iulie, un proiect de hotărâre privind o serie de noi investiţii la Spitalul pentru Copii Cluj. Necesitatea derulării acestei investiţii în cadrul secţiei Pediatrie II a Spitalului de copii este determinată de…

În 2017 toți cei care și-au cumpărat bilete online la cel mai așteptat eveniment al anului, festivalul UNTOLD, au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte din procesul de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival. CHECK-IN ONLINE…

Universitatea Babeș-Bolyai pune la dispoziția celor care doresc să se cazeze în Cluj-Napoca, în perioada 1 – 10 august (în perioada 3 – 6 august va avea loc festivalul UNTOLD), peste 1.100 de locuri în regim hotelier. Locurile sunt situate…

Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, organizează sâmbătă, 29 iulie, „Ziua porţilor Deschise” şi „Câmpia Turzii Air Show”. „In programul evenimentului vor putea fi urmărite: prezentarea în zbor a aeronavelor Forţelor Aeriene Române, exerciţiu tactic cu forţe…

Luni, 31 iulie, ora 16.00, în Sala de Sticla a Primariei municipiului Cluj-Napoca, va avea loc dezbaterea publică privind crearea benzii dedicate pentru transportul în comun, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 și strada Memorandumului, axa Est-Vest, între intersecțiile cu strazile…

Compania Famous Art s-a întrecut pe sine anul acesta organizând cel mai mare festival de artă stradală și teatru de imagine intitulat Creatorul. Conceptul este unic în România, oferit gratuit publicului si gândit dintr-o perspectivă artistică diferită, pentru a stârni…