Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Asociația ArtViitor, fondată de doi doctoranzi în Comunicare, desfășoară începând cu luna aprilie, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava un modul de formare cu tematica „educație media”, dedicat liceenilor. Modulul presupune 12 activități în care, pas cu pas,…

Un dispozitiv inteligent, amplasat în compartimentul motor al autoturismelor, care emite semnale sonore animalelor sălbatice aflate în apropierea șoselelor, este disponibil și în România. Aparatul se activează automat atunci cand mașina se pune în mișcare, iar sunetele emise nu afectează…

UBB Fest, cel mai mare festival la nivel universitar, a ajuns anul acesta la a X-a ediție. UBB Fest se adresează tuturor tinerilor din Cluj Napoca și promite să le ofere acestora o săptămână în care educația non-formală, arta și…

Cea de-a 14-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, una dintre cele mai ample manifestări culturale din Transilvania, va avea loc anul acesta între 14 și 20 august. Mare parte dintre evenimentele care se vor derula în acea perioadă…

Pentru a marca într-un mod inedit a zecea ediție a proiectului Caravana UBB, în acest an voluntarii Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), au venit cu o noutate prin care să ajute și mai mulți elevi din toată țara să…

Târgul Masteratelor, eveniment realizat de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), în colaborare cu Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB), revine în acest an cu o nouă ediție pentru studenții din ani terminali care vor să descopere programele de masterat…

Cei trei studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au câștigat finala globală a competiției SAS Curiosity Cup, unde au concurat alături de alte nouă echipe din întreaga lume. Proiectul tinerilor români a folosit soluția SAS Viya pentru a analiza…

EC Village, casa a peste 20.000 de oameni la fiecare ediție Electric Castle, prinde culoare: 2.000 de copaci au fost plantați într-o primă acțiune ce-și dorește să transforme campingul festivalului. Peste 80 de voluntari au fost prezenți, sâmbătă, la o…

Smida Jazz 2023 oferă un festin iubitorilor de muzică non-mainstream, între 18-20 august, în satul Smida, jud. Cluj, în Parcul Natural Apuseni. Abonamentele de festival la cel mai bun nivel de preț se găsesc pe site-ul Iabilet. Conceptul din spatele…

În datele de 29 și 30 aprilie la Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca, va avea loc avanpremiera, respectiv premiera spectacolului „Mânui-mi-ai viața”, care abordează un subiect actual, mai ales în municipiul nostru, despre viața în chirie, cu colegi de apartament.…

Generații legendare în duel, la Sports Festival 2023! Galatasaray Legends vin la Cluj pentru o înfruntare cu cei mai buni jucători de fotbal ai Naționalei României (1995-2023). Meciul demonstrativ se va juca vineri, 2 iunie, pe Cluj Arena, în ce-a…

Ultimul eveniment special organizat în cadrul Music Gallery, concertul de pian susținut de renumitul pianist de jazz din Norvegia, Jan Gunnar Hoff, va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, începând cu ora 19:00, la Sala Radio din Cluj-Napoca. Doritorii pot să își achiziționeze biletul de intrare de…