Interviu | Catrinel Săbăciag, artista din Cluj care ne schimbă felul în care vedem lumina
Artista Catrinel Săbăciag lucrează din Cluj-Napoca la intersecția dintre artă, design și știință, dezvoltând instalații și obiecte interactive care explorează lumina, percepția vizuală și limitele modului în care oamenii înțeleg realitatea. Practica sa artistică se bazează pe cercetare materială, principii din optică și reflecții filosofice, traduse în experiențe senzoriale care implică direct publicul.
Prezentă la evenimente internaționale precum Milano Design Week, Dutch Design Week sau Maison&Objet Paris și laureată a mai multor premii de design, Catrinel Săbăciag își desfășoară activitatea într-un atelier din Cluj, unde combină tehnologii contemporane cu lucrul manual și experimentul.
În acest interviu pentru cluju.ro, artista vorbește despre parcursul său, despre rolul luminii ca material artistic și despre felul în care designul poate deveni o formă de reflecție critică asupra prezentului.
Pentru cititorii care te descoperă acum: cine este Catrinel Săbăciag și cum ai descrie, pe scurt, universul tău artistic?
Lucrez la granița dintre design, artă și știință, într-un teritoriu unde experimentul devine limbaj. În ultima perioadă, cercetarea mea s-a concentrat asupra luminii, opticii și percepției vizuale. Mă interesează cum pot manipula materiale diferite pentru a genera efecte vizuale care nu sunt doar spectaculoase, ci și destabilizante, mici fisuri în siguranța cu care credem că percepem realitatea.
Folosesc adesea materiale și principii împrumutate din știință, nu pentru a le ilustra, ci pentru a le traduce într-o experiență senzorială. Prin aceste experimente, încerc să pun sub semnul întrebării felul în care vedem, înțelegem și ne raportăm la lumea din jur. Practica mea pornește dintr-o curiozitate profundă față de realitate și din dorința de a o explica, nu teoretic, ci prin instalații care respectă logica științifică, filtrată însă printr-o privire artistică.
Spui că munca ta navighează între design, sculptură și instalație imersivă. Cum ai ajuns la această formulă hibridă și ce te-a atras la ea?
Nu mi-a plăcut niciodată să mă limitez la o singură direcție. Combinația dintre artă, design și știință a venit firesc, dintr-o curiozitate constantă față de cum funcționează lumea. Am fost mereu atrasă de zona științifică și cred că, în esență, oamenii de știință și artiștii au mult mai multe în comun decât pare la prima vedere: ambele practici pornesc din dorința de a înțelege existența și de a-i găsi o formulă, fie ea matematică sau poetică.
M-au fascinat în special principiile și instrumentele științifice legate de măsurarea timpului și de optică, iar aceste interese s-au tradus natural în materialele și procesele pe care le folosesc în lucrările mele. Integrez adesea materiale asociate cu cercetarea științifică, nu ca referință directă, ci ca mediu de explorare artistică.
Zona imersivă este un teritoriu pe care îmi doresc să îl aprofundez și mai mult. Lumina, în special, are această calitate aparte de a te înconjura complet, devine aproape o materie, cu un impact direct, fizic, asupra privitorului. De aceea, o consider un instrument esențial în crearea experiențelor imersive.
Îmi place să jonglez cu aceste domenii și să le las să se intersecteze liber. Designul îmi oferă o structură și o rigoare, în timp ce instalațiile îmi permit să testez limitele creativității și să construiesc, cu fiecare proiect, un univers unic.
Lucrările tale pornesc adesea din știință și filosofie. Îți amintești o idee, o lectură sau un moment care ți-a declanșat fascinația pentru lumină, percepție și mișcare?
Cred că fascinația mea pentru lumină a început foarte devreme, aproape instinctiv. Am petrecut mult timp în natură, călătorind, și am rămas marcată de fenomene simple, dar hipnotice: apusurile, mișcarea luminii pe apă, ceața de la munte, acele momente fragile în care lumina transformă complet un peisaj. Sunt experiențe care au rămas cu mine și care, probabil, mi-au format privirea înainte să le pot formula conceptual.
Momentul în care această fascinație s-a cristalizat într-o direcție artistică clară a fost în timpul lucrării mele de diplomă, Mira. Este o instalație inspirată din filosofia budistă, care se activează prin prezența umană. Lucrarea se desface și se adună, într-un joc continuu de fragilitate și reconstrucție, vorbind despre entropie, degradare în timp și nevoia profund umană de a reface ceea ce se destramă.
În acea perioadă am fost profund atrasă de conceptul budist al impermanenței și am început să îl explorez din perspectiva materialelor. M-a interesat cum se manifestă această idee fizic, în crăpături, în tensiuni, în momentele în care un obiect pare că cedează. Lumina apare exact în aceste puncte de ruptură, atunci când forma se desface, crăpăturile lasă lumina să iasă la suprafață.
Această idee s-a legat natural de versul lui Leonard Cohen: „There is a crack in everything, that’s how the light gets in.” În Mira am reușit, pentru prima dată, să aduc împreună dinamica, lumina, filosofia și știința, entropia fiind, la bază, un principiu fundamental al termodinamicii. A fost un moment de sinteză care a rămas definitoriu pentru practica mea ulterioară.
Cum se naște, concret, o piesă în atelierul tău din Cluj?
Procesul meu din atelier nu pornește dintr-o singură sursă de inspirație. Uneori, lucrările se nasc direct din material, așa cum s-a întâmplat cu Onnda, unde explorarea unui material dicronic a deschis o cercetare asupra modului în care lumina poate fi modelată. Alteori, punctul de plecare este un concept sau un principiu teoretic, Mira a pornit din ideea de impermanență, iar The Infinite Now din reflecția asupra timpului ca prezent continuu.
Există și momente în care o emoție sau o memorie declanșează procesul. În Glass bones, wax flash, am lucrat cu ideea de trecut și de imagine de sine, folosind oglinda ca suprafață pe care se suprapun prezentul și straturile experienței personale. Mă inspir și din obiecte vechi sau mecanisme arhaice, pe care le reinterpretez în cheie contemporană.
Pentru mine, atelierul este un spațiu în care materialele, conceptele, emoțiile și principiile științifice se întâlnesc liber și dau naștere, de fiecare dată, unui univers diferit.
Ai spus că vrei să „vizualizezi forțele invizibile” din jurul nostru. Care sunt aceste forțe pentru tine și cum le traduci în obiecte interactive?
Mă interesează foarte mult ideea acestor „porți invizibile”, pornind de la faptul că spectrul percepției noastre este extrem de îngust, deși avem tendința de a crede că vedem și înțelegem realitatea în mod complet. Această discrepanță dintre siguranța noastră și limitele reale ale percepției mi se pare fascinantă.
În lucrări precum Morfoza, explorez tocmai aceste zone ascunse. Este o instalație interactivă care propune o altă modalitate de a vizualiza culorile invizibile din lumina albă. Deși nu putem percepe întreg spectrul cromatic, lucrarea face vizibile aceste straturi ascunse, iar privitorul poate interveni direct, modificând culorile prin interacțiunea cu corpul de iluminat.
Într-o direcție similară, am realizat și o lucrare educațională interactivă în colaborare cu QUB, care permite vizualizarea câmpurilor magnetice. Prin simpla manipulare a unui magnet, forma acestora se modifică, făcând vizibil un fenomen care, în mod normal, rămâne imperceptibil.
Într-o epocă a vitezei și a consumerismului, munca ta invită la încetinire și mirare. Crezi că designul poate fi o formă de rezistență culturală?
Da, cred că designul poate funcționa ca o formă de rezistență culturală. În ultimii ani se simte tot mai clar un interes crescut pentru comunitățile de makers, pentru slow design și pentru designul sustenabil. Oamenii încep să caute obiecte realizate cu grijă, de calitate, din surse transparente, care respectă principii etice cu care se pot identifica.
Cred că există și o nevoie tot mai mare de diferențiere, de a avea ceva autentic, creat manual, cu o prezență umană vizibilă. Mai ales într-un context în care tehnologia și AI-ul pot genera aproape orice, apare această incertitudine legată de ce este real și ce nu.
Designul, craftul și arta devin astfel spații în care se afirmă autenticitatea și relația directă cu materia. Este un fenomen aflat într-o creștere vizibilă, mai ales în afara țării. În România, lucrurile se mișcă mai lent, dar direcția este clară.
Ce te fascinează cel mai mult la reacțiile oamenilor când interacționează cu lucrările tale? A existat o interpretare care te-a surprins plăcut?
Cel mai mult m-a surprins curiozitatea oamenilor. De cele mai multe ori, reacțiile au fost foarte pozitive, mai ales în cazul Morfoza. Primul impuls al publicului este aproape întotdeauna să înțeleagă cum funcționează lucrarea, ceea ce deschide automat o discuție despre percepție și despre limitele ei.
Un moment care mi-a rămas foarte clar în minte a fost la Dutch Design Week. O vizitatoare a venit special să vadă „lucrarea cu Swarovski”, pe care o văzuse online. În realitate, obiectul era realizat dintr-o bandă de scotch mototolită, modelată astfel încât să creeze forme asemănătoare cristalelor. Mi s-a părut revelator felul în care percepția valorii este extrem de fluidă și cât de mult este construită social.
Ai expus la Milano Design Week, Dutch Design Week, Maison&Objet și ai câștigat premii importante. Ce a schimbat recunoașterea internațională în felul în care îți vezi munca?
Recunoașterea internațională pe care am avut-o până acum mi-a oferit încredere. Este greu să nu simți nevoia unui feedback, iar impactul lucrărilor asupra oamenilor și validarea primită mi-au confirmat că sunt pe drumul potrivit. Practica aceasta poate fi dificilă, iar uneori apar îndoieli legate de direcție, așa că astfel de încurajări sunt extrem de valoroase.
Cum integrezi sustenabilitatea și personalizarea fără ca ele să devină doar etichete de marketing
Pentru mine, sustenabilitatea începe cu faptul că lucrările sunt făcute la comandă, nu există stoc și nici risipă. Folosesc materiale de calitate, cu certificări, și LED-uri durabile, ale căror componente electrice pot fi schimbate ușor. Părțile obiectelor sunt gândite să fie detașabile, pentru a permite reciclarea separată.
Am explorat și upcycling-ul. Colecția capsulă Onnda for Her a transformat resturi de materiale iridescente din corpurile de iluminat rămase în bijuterii. În plus, lucrăm frecvent pe personalizări și instalații custom, fiecare proiect permițând flexibilitate și libertatea de a crea ceva adaptat unui spațiu specific.
Privind spre viitor: ce direcții, teme sau tipuri de proiecte simți că te cheamă cel mai tare acum?
În prezent, mă atrag proiectele mari și instalațiile imersive, participarea la festivaluri de light art și explorarea colaborărilor cu studiouri specializate în programarea luminii. Îmi doresc, de asemenea, să dezvolt o colecție nouă de corpuri de iluminat și chiar mobilier, care să integreze efectele optice descoperite până acum. Această colecție va folosi materiale exclusiv naturale și premium, precum bronzul, alama și sticla, și va fi un spațiu de experimentare cu magia subtilă a luminii și a cristalelor.
Mai multe despre Catrinel Săbăciag poţi afla de pe site-ul catrinelsabagiac.com sau de pe pagina ei de Instagram.
