De Vazut, Important

Dincolo de scena mare a festivalului UNTOLD. Daydreaming – surpriza plăcută a ediţiei din acest an (VIDEO)

daydreaming

Am reuşit şi eu (într-un final) să îmi revin din nostalgia de festival şi să scriu câteva rânduri despre ce mi-a atras atenţia, încă din prima seară, la UNTOLD 2017. Este pentru al treilea an când particip la acest festival, motiv pentru care am putut observa cum s-a dezvoltat din 2015 şi până acum.

Dacă în primul an am experimentat mai mult Main Stage-ul, în al doilea an am zis că a venit rândul scenei de la Sala Polivalentă (invitati de renume la nivel mondial pe genul techno/minimal).

La ediţia cu numărul trei, organizatorii au anunţat că vor fi 10 scene în Parcul Central din Cluj-Napoca aşa că am avut de unde alege. Nu a fost o alegere grea însă pentru că am participat şi la „puiul” făcut de UNTOLD: NEVERSEA – unde am descoperit o scenă tare faină de care s-a ocupat chiar un clujean. Este vorba de scena Daydreaming – organizată de băieţii de la Daydreaming Experience.

Echipa Daydreaming Experience, care a organizat mai multe party-uri prin Cluj-Napoca şi în alte oraşe din ţară, s-a pregătit bine de tot şi ne-a adus în cele 4 zile de UNTOLD o sumedenie de artişti (mai puţin cunoscuţi pentru unii) care nu au dezamăgit; ba chiar au ridicat ştacheta pentru anii următori.

Scena Daydreaming a fost amplasată în apropierea stadionului Cluj Arena şi peste drum de Lacul Chios. Aranjată frumos cu flori (unii au spus că seamănă cu cele de la Tomorrowland) şi plasată între copacii din Parcul Central (ne-a scăpat pe mulţi dintre noi de codul roşu de canicula din timpul zilei) scena nu avea cum să nu îţi atragă atenţia.

Programul la DAYDREAMING începea în fiecare zi la ora 12:00, iar mulţi festivalieri alegeau să îşi revină ascultând beat-uri de vară întinşi pe bean bag-uri şi cu o bere în mână. Spre seară, însă, ritmul la Daydreaming devenea mai alert, iar câteva mii de petrecăreţi alegeau să danseze în fata scenei, ridicând praful deasupra copacilor.

Mulţi dintre cei pe care i-am vazut acolo au rămas plăcut surprinşi de noua scenă de la UNTOLD. „Bă ce tare îi ăsta! Uită-te pe program vezi cum îl cheamă„, „Ce scenă îi asta? Ia câtă lume îi şi cum te băga Dj-ul ăsta în priză” sau „Oai ce muzică bagă. Mai stăm o vreme şi ne mai gândim dacă mergem la Main Stage” au fost doar câteva din discuţiile pe care le-am prins la Daydreaming.

Printre DJ-ii pe care i-am văzut la Daydreaming (recunosc pe o parte nu îi ştiam până la UNTOLD) cei mai apreciaţi au fost Mazde, Maribou State, Black Coffe, Stavorz, NU, Rampue, Satori, Viken Arman, HVOB şi Marwan (clujean de-al nostru şi organizator al scenei Daydreaming). Aş mai fi vrut să îi prind pe Vlad Bretan (DJ clujean naturalizat), Culoe de Song, Soundopamine, Parra for Cuva şi Blond:ish. Nu ai cum în patru zile, mai ales că au fost atâtea scene.

Tragem speranţa că UNTOLD 2018 ne va readuce scena Daydreaming cu artişti, cel puţin la fel de buni ca şi anul ăsta, şi cu un spaţiu mai mare în fata scenei (cu siguranţă muzica asta prinde tot mai mult la noi).

Despre Galaxy Stage (Sala Polivalentă) am şi anul acesta numai cuvinte de laudă. Solomun a adunat cei mai mulţi oameni în sală la un „concert” (la începutul setului lumea nu mai putea intra), iar Sven Vath, Loco Dice, Art Department, Jamies Jones, Dubfire au strâns zeci de mii de iubitori de techno la Cluj.

La final de articol, vreau să menţionez alte două scene de la UNTOLD care nu au prea primit atenţie, însă care trebuie luate în calcul la ediţiile viitoare: Origin Stage (techno, minimal) unde au mixat, în mare parte DJ-i români (Cristi Cons, Vlad Caia, Kozo, Dan Andrei) apreciaţi de publicul clujean şi Summerhouse Stage (în fata casino-ului) unde au mixat Mall Grab, Eliphino, Roger Sanchez.

Şi hai că a fost amuzant şi la petrecerile în tramvai! Şi neaşteptat de multă lume.

Dincolo de Main Stage sau Dragon`s Nest au existat scene cu muzică foarte bună pe care le recomand a fi încercate şi în anii viitori. Organizatorii festivalului aduc artişti din multe domenii, tocmai pentru ca experienţa de festival să fie una completă.

AMR 360 de zile până la UNTOLD 2018!

Peste 330.000 de oameni au fost prezenţi la Cluj-Napoca la cea de-a treia ediţie a festivalului UNTOLD! Cei mai mari DJ ai lumii au fost impresionaţi de public

 



Lasă un răspuns

Site creat de