Social & Cultura

Expoziţia de pictură „Retrospectivă Emil Băcilă” la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 8 – 26 iulie 2015, expoziția de pictură cu titlul „Retrospectivă Emil Băcilă (1926 – 1990)”.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 8 iulie, ora 19, în prezenţa curatorului expoziției, Vasile Radu și a fiului artistului, Horea Băcilă.

Ultimele trei decenii au însemnat pentru arta românească preocuparea insistentă de-a depăși limitele complexului politico-național moștenit de arta vechiului regim și redescoperirea cu o frenezie nervoasă a căilor noi de însușire ale libertății. Vechile istorii „locale” și „individuale”, percepția lor optimă, s-au erodat, s-au estompat în acest torent al schimbării, care a contrabalansat vechile imagini-simbol ale unei arte naționale, laolaltă cu reprezentanții ei cei mai notorii. Nimic n-a rămas neatins de „complexul vinovățiilor” insurgente care au împins de-a valma filozofia administrării actului artistic, personalități, opere, atitudini creative în subteranele unei istorii de obicei repudiate, aprig contestate.

„Calmarea” pozițiilor și instalarea unui climat de luciditate culturală trebuie – ca orice act constructiv – să înceapă cu o nouă „arhelologie” a fundațiilor, fără de care orice construcție intelectuală ar fi sortită eșecului.

Actul fondator trebuie să aibă rădăcini mai adânci dacă vrem ca durata lui să fie pe măsură. Lărgirea, fără precedent, a conjuncturii artistice mondiale ne obligă să cercetăm acea „arheologie” a formelor artistice, fără de care nu ar fi fost posibilă nici supraviețuirea într-un climat înghețat, nici „germinația” noii culturii est-europene în această nouă „primăvară a popoarelor” declanșată, cu o impetuozitate fără precedent, după 1990.

Emil Băcilă ( 1926, Blaj – 1990, Cluj-Napoca) a fost pictor, grafician, artist decorator și profesor la Institutul de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Cariera lui artistică jalonează, mai mult chiar, se confundă cu istoria postbelică a acestui „accelerator” de talente care a fost noua instituție de învățământ artistic superior creată la Cluj Napoca, în anul 1948. A făcut parte din prima generație de studenți (1948 – 1953), evoluând prodigios de la poziția de asistent (1953), profesor, șef de catedră, decan, până la cea de rector în anul 1990.

De numele lui se leagă zbuciumul unei întregi generații de artiști care au creat prestigiul unei școli timp de 50 de ani : de la prima generație de „profesori” recrutați din ambianța burgheză a artei românești interbelice (Aurel Ciupe, Kos András, Kovács Zoltán, Romul Ladea, Petru Abrudan, Abodi Nagy Béla, Andrássy Zoltán, Bene Jószef, Teodor Harșia, Miklóssy Gábor, etc.), la generația artiștilor afirmați de pe băncile institutului, evoluând sub opresiunea modelului socialist (Theodor Botiș, Ghiorghi Apostu, Paul Sima, Vasile Crișan, Liviu Florean, Erdős Tibor, Veress Pál, Feszt Ladislau, Leonid Elaş, Ana Lupaş, Mircea Spătaru, Deák Ferenc, etc.) și până la noua generație care a debutat furtunos după anii 1990 (Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Victor Man, Marius Bercea, George Savu, etc.), sub sigla atât de onorantă a noii „Școli de la Cluj” și „modelele” lor profund inspiratoare (Ana Lupaș, Mircea Spătaru, Corneliu Brudașcu, Nicolae Maniu, Ioan Sbârciu, Ioachim Nica, Cornel Ailincăi, Florin Maxa, Ioan Horvath Bugnariu, Radu Solovăstru, Ioan Rusu, Alexandru Păsat, Raveca Ana Brânzaș, Deák Beke Éva, etc.)

De numele lui Emil Băcilă, pedagog laborios, personaj profund discret, se leagă cu vocație neostantativă modernitatea reticentă a marilor modele ale artei europene interbelice – dacă n-ar fi decât să amintim figura luminoasă și originalitatea sclipitoare a lui Paul Klee de la Bauhaus-ul din Weimar. Cu o viziune explicită, având o adevărată premoniție a abstractului, Băcilă a aprofundat studiul culorii ca instrument de bază al expresivității artistice, asigurând contactul mediilor studențești cu filoanele modernității fără de care arta noastră „din familia” europeană ar fi încetat să se reproducă din aceiași „bancă genetică” care să-i asigure excelența sa antropomorfică și geografică. În plină dominație a funcției ideologice a artei din totalitarism, Băcilă „a descoperit” excitația stimulatoare a culorii pentru artă, în urma unui stadiu profesional al Academiei Pietro Vanucci din Perugia (1965), și a aprofundat contactele stimulatoare cu cei de la Academia de Artă din Offenbach am Main, mai ales în domeniul gestionării formelor artistice industriale, adăugând un plus de complexitate modernă învățământului de artă clujean.

Creația sa proprie s-a edificat în timp, cu preferință pentru mediile solubile ale acuarelei și picturii în tempera, autorul găsind o „cheie” universală pentru a atinge performanțe cromatice uluitoare, rămânând în sfera unor principii teoretice imuabile, dar obținând eliberarea instinctivă a discursului creator prin gestualitatea acordată unei percepții profund senzoriale. Astfel că, modelul său poate rămâne un model de referință pentru înțelegerea evoluției artei clujene din a doua jumătate a secolului al XX-lea și poate exprima fundamentul valoric spectaculos al succeselor artistice actuale ale artei clujene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de